Nu dărâmați altarele iubirii

Nu dărâmați altarele iubirii,
Iubind ce Domnul nicicând n-a iubit,
Urcați azi voi pe culmea fericirii,
Jertfiți-vă așa cum s-a jertfit.

Nu mai fugiți de locul suferinței,
Ci înarmați-vă ca să puteți zâmbi,
Spre culmea fericirii... suferința,
E cea care mereu vă va privi.

Nu ștergeți nici suspinele durerii,
Sunt cele ce cunosc azi drumul greu,
Sunt cele ce întruna vă arată,
O urmă ce-a rămas din Dumnezeu.

Nu-acoperiți izvoarele de lacrimi,
Vor înmuia un drum bătătorit,
Lăsați-le căci numai printre lacrimi,
Voi ve-ți vedea cum Domnu-a biruit.

Nu coborâți azi mânile-obosite,
Atingeți ce nu e de toți atins,
Căci o atingere mereu e vindecarea,
A unui suflet obosit și stins.

Urcați grăbiți căci timpul se grăbește,
Printre păgâni El nu vă va găsi,
A voastre trepte astăzi să vă fie,
În timpul pentru a vă pregăti.

Nu dărâmati altarele zidite,
Căci sunt în fața Celui ce e sfânt,
Niciunul dintre voi nu-s... ziditorii,
Ci-un Domn neobosit mereu luptând.