Nu ceda!

O frunză purtată pe un val de şoapte
Ce-ascunde doar pierzare în al ei cuvânt,
Cu gânduri amare de moarte
Vrea să te prindă în al ei avânt.

În aer Belzebut se-nvârteşte
Făcând şiruri de suflete contagiate,
În urma lui păcatul pocneşte,
Se sting capete sfărâmate.

Numai prin buzduganul rugăciunii
Poţi să spargi orice ispită,
Supus de-a pururi biruirii
Prin credinţa veche moştenită.

Simţindu-I sângele fierbinte
Ce a curs pe crucea înălţată,
Suferinţa Lui ne-aduce aminte
De toată patima 'ndurată.

De te aşezi pe terenul credinţei
Nici o dărâmătură nu te va trânti,
Când te înfingi în treapta speranţei
Ai validată convingerea că vei izbuti.

El nu te lasă în văi afunde
Dragostea Sa din ceruri te călăuzeşte,
Te ridică aprig de oriunde
Când mocirla de păcate te mânjeşte.

Îţi promite c-ai să ajungi pe culme
Şi vei ridica ale salvării steaguri,
Te vei alătura altor nume,
Vei păşi în a sfinţilor şiraguri.