Nu-aștepta

Nu-aștepta
autor. Diana G. U.

Nu-aștepta o clipă-n care,
Moartea vine nechemată,
Ca să plângi atunci păcatul,
Dintr-o viață vinovată.

Căci când omul își dă duhul,
Și privirea i se-nchide,
Nu mai poate cere harul,
Care astăzi încă strigă.

Viața trece ca un fulger,
Ca o frunză dusă-n vânt,
Iar averea și puterea,
Nu te scapă de mormânt.

Când sicriul se coboară,
Și cei dragi rămân oftând,
E târziu atunci de lacrimi,
Și de suflet tremurând.

Astăzi ușa e deschisă,
Harul sfânt se mai coboară,
Dar când moartea vine bruscă,
Nimeni timpul nu-i măsoară.

Nu lăsa pe mâine clipa-n,
Care vii la Dumnezeu,
Căci regretul fără faptă,
Va aduce chinul greu.

Chiar de spui că ai credință,
Dar trăiești nepăsător,
Crezi că harul este veșnic,
Și te iartă prea ușor.

Nu e joc cu pocăința,
Nu-i o haină de purtat,
Doar în zilele senine,
Și apoi de lepădat.

Mulți se cred salvați pe cale,
Deși inima au rece,
Dar uitarea de Hristos,
Sufletul încet se trece.

Când chemarea se aude,
Și Cuvântul sfânt te-ndeamnă,
Nu dormi în amăgire,
Ca și cum nimic nu-nseamnă.

Poți veni la adunare,
Poți cânta și poți vorbi,
Dar de nu trăiești schimbarea,
Chinul îl vei moșteni.

Căci nu vorbele-s salvarea,
Nici un nume de creștin,
Ci o viață dusă-n luptă
Cu suflet curat, senin.

Va veni și clipa-n care
Trâmbița va răsuna,
Iar cei reci azi în credință,
Ei plângând vor rămânea.

Nu lăsa ca nepăsarea,
Să adoarmă al tău dor,
Prea târzie-i e pocăința,
Când apare-al morții nor.

Nu te sprijini pe vorbe,
Nici pe-un nume cunoscut,
Căci Hristos privește viața,
Și ce omul a făcut.

Astăzi încă bate harul,
La a inimii intrare,
Poate prea târziu e mâine,
Pentru lacrimi și iertare.
Amin