Nota Discordantă

Nota Discordantă

Isus ca Domn, din veşnicie
Era şi-a fost de la început
Cu Tatăl una, în măiestrie
În cea mai sfântă armonie,
În Univers punând un rost.

Când lumile, în el le-a pus
Şi-n drumul lor le-a aşezat
N-a mai fost nimic de-adus,
Sublim era totul de nespus
Complet în ceia ce-a creat!

Perfect-a fost a Sa lucrare
Iar rânduiala, întâia-I lege
Impusă-n vasta guvernare
Pentru a vieţii prosperare,
A lumilor spre-a o-nţelege!

Iar dragostea, cea arătată
De Dumnezeu era supremă,
Din veci de veci era cântată
Căci nu se-iscase niciodată
În cerul vast, nici-o dilemă.

Astfel, trăindu-şi veşnicia
Viaţa curgea nestingherită,
Ducând prin spaţii bucuria,
Demonstrând că armonia
Sta-n liniştea desăvârşită.

Şi-n întregime, în Univers
Domnul primea adorare,
Căci liniştea şi bunul mers
Ce decurgea-n acelaş viers
Sta prin Putera creatoare!

Şi nimeni, o, nu a-ncercat
Să pună-n balanţă iubirea,
Prin timpul cel nemăsurat
În vreun punct de-obiectat
Ce lumilor, marcau zidirea.

În pacea liniştii celei eterne,
Prin Lucifer în starea 'naltă,
S-a văzut cum se discerne
Şi cum pe ascuns se cerne
O notă falsă, -discordantă.

Atunci, în scenă el a intrat
Vociferând nemulţumirea,
Şi pacea sfântă-a tulburat
Prin ordinea ce-a contestat
Expunându-şi, răzvrătirea.

Nevrând de-a mai fi supus
Ca orice fiinţă, ce-i creată,
În cer a fost, primul intrus
Prin răzvrătirea ce-a adus
În ordine de-a fi schimbată.

Adunând mulţi dintre îngeri
De partea-i, în confruntare,
Le-a trezit în minte plângeri:
Că sunt supuşi la înfrângeri
Şi nu sunt liberi, în mişcare.

Că Legea pusă le restrânge
Voinţa lor, de-a-şi împlini -
Orice gând, ce li se frânge,
Şi-orice dorinţă ce decurge
Din Legea-n sine de-ai opri.

Şi că-s făpturi desăvârşite
Şi n-au nevoie de restricţii,
Căci nu pot fi deloc greşite
În concepţii, ce-s gândite -
Şi nici puse sub interdicţii.

Şi-astfel în cursă i-a atras,
Declarând că-l vor susţine,
Prin concurs, la orice pas
Că nu-l vor lăsa în impas -
Pe front cu forţele Divine.

Când în sfârşit, s-a stabilit
În Consiliile sfinte, cereşti,
Că al său loc, nu-i de găsit
De-a sta în trendul pregătit
Şi rânduielile Dumnezeeşti,

Războiul crunt, s-a anunţat
Şi-n lupta crâncenă purtată,
Din cer, el a fost alungat -
De-oştirea care s-a luptat
Să nu se-ntoarcă niciodată.

Atunci văzând că a pierdut
Locul menit, din cerul sfânt,
Prin răscularea ce-a făcut
A conştientizat, că e căzut
Făr-a avea drept la cuvânt.

Şi-a pus în gând şi-a izbutit
De-a-nfige în om cugetarea,
Prin şarpele, cel ce-a vorbit
Şi-astfel cu tact, l-a amăgit
Că nu-i nimic, neascultarea.

Şi-astfel, el a câştigat teren
Ascunzându-se sub viclenie,
Cu-al său caracter obscen -
Dorind să-şi facă din Eden
Un scaun veşnic de domnie.

Dorea-n triumfu-i infernal
Al lumilor, de-a fi şi el rege,
Unde-al său Cartier general
Marcând imperu-i triumfal -
Să-i fie-un centru fără Lege.

Să poată practic demonstra
Un nou sistem de guvernare,
La şi-alte lumi ce-or asculta
La ce schimbări el va făcea
Prin libertatea cea mai mare.

Si să vestească, în Univers
Principii noi, şi-o-mpărăţie,
Ce să preia direct din mers
Direcţii noi, în sens invers -
Prin prea 'nalta-i filozofie.

Şi când toţi se vor convinge
Din şi-alte lumi, imaculate,
Că principiul său va-nvinge,
Atunci dragostea s-o stinge
De Dumnezeu şi dreptate.

Va trebui atunci, ca în final
Să-i fie-n veci recunoscută,
Chiar dela egal, pân-la egal
Prin cor de îngeri, triumfal
Puterea-i mare şi-absolută.

Dar, a Dumnezeului iubire
Adâncă-a fost şi generoasă,
Când viaţa pentru omenire
S-o aibă-n veci Neprihănire,
A fost oferta-I grandioasă!

Şi când în planu-i a sunat
În ceruri sus ceasu-mplinirii,
Hristos, în lumea de păcat
Ca Prunc umil S-a întrupat
Reverberând, gândul iubirii.

S-aducă astfel la împlinire
Aici, voinţa Tatălui ceresc,
Din cerul plin de fericire -
În planul sfânt de mântuire
El luat-a chipul omenesc!

Părtaş la carne şi la sânge
A devenit El... cu muritorii,
Dovedind că Jertfa ajunge
Să poată salva şi a-i strânge
Sfărmând porţile-nchisorii!

Şi moartea, era-nchisoarea
Ce nu da drumul nimănui,
Era-acea forţă cu teroarea
Ce prin păcat vine pierzarea
Ce-anunţa, sfârşitu-oricui!

Robia morţii a fost ştearsă
Călcând peste grumazul ei,
Prin dragostea neînţeleasă
'N puterea cea misterioasă
Şi-a fost urât, fără temei!

Prin semnele ce-au devenit
Trofee, în culmi de biruinţă,
Hristos Domnul, a dovedit
Prin chinul dus pân-la sfârşit
Iubirea-n marea-I umilinţă!

S-a remarcat în Jertfa pusă
Pe crucea cea de la Calvar
Ce-n pironire-a fost adusă,
C-a fost Fiinţa cea supusă
Pe-al mântuirii-n veci altar!

Iar dragostea întru Jertfire
În planul de răscumpărare,
Redată-n sfânta nemurire
Prin scumpa-I neprihănire,
S-a remarcat triumfătoare.

Doar semnele ce va purta
La mâini, picioare şi coastă,
Ce pururea-n triumf vor sta
În veşnicie-or demonstra,
Lucrarea celui rău, nefastă.

Atunci tot Universul liberat
Din controversa milenară -
Va medita ce s-a-ntâmplat
De ca un Miel pentru păcat
A suportat chinuri şi ocară!

O! şi va-nţelege, în bucurie
Că pacea în veci restaurată,
Egală în timp, şi în veşnicie
În râuri sfinte de-armonie
N-o mai putea fi tulburată.

Flavius Laurian Duverna
13 februarie 2009