Nostalgie după murdărie

Ai ajuns în mâl vreodată? ... Ce senzație îți oferă? ...
Sigur că nu ți-a fost bine, căci senzația e mizeră!
Pe la fundul apei (bălții) se adună, se depune,
Chiar dacă la suprafață, aparent, sunt toate bune.
Tu nu-l vezi, tu vezi doar apa: intri să te răcorești
Fără să înoți. Simți mâlul, simți cum te împotmolești...
Înțelegi atunci prea bine, că-n capcană ai fost prins;
Pân' la glezne simți nămolul, însă nimeni nu te-a-mpins...
Ai intrat de bunăvoie, este numai vina ta;
Ei, acuma e acuma, de ieșit, cum vei putea? ...
Faci un pas, mai greu, dar merge; eh, nu-i grav, se 'naintează;
Însă mâlul se ridică, apa se cam colorează! ...
Înc-un pas întru ieșire, tot mai gri apa devine:
E mizeria ce-ai stârnit-o, ce te dă de gol pe tine!
Le arată tuturora c-ai intrat în murdărie,
De pe mal, te râde lumea, ce-ai făcut, de-acum se știe...
Ai greșit de bună seamă, nu e umbră de-ndoială,
Mâlul cel stârnit în cercuri, nu îți e motiv de fală.
Ca să poți ieși de-acolo, ți se cer două condiții:
Cineva să te ajute și să lași orice ambiții!
Fără alte comentarii și e totul rezolvat!
Este simplu, nu? Întocmai! Tu accepți și ești salvat!
*
Întâlnit-am în viață oameni care au intrat
Mai cu voie, fără voie, în mizeria de păcat...
Au intrat doar de senzație sau doar din curiozitate
Dar stârnit-au mâl din laturi, și din față, și din spate...
De pe mal, lumea văzut-a că-n mizerie ei sunt prinși
Și că par fără scăpare... (îi și declara învinși).
Dar deodat' o mână albă cu urme de cuie-n ea,
S-a ivit să îi salveze: ei s-au prins de palma Sa
Iar în clipa următoare, au fost declarați salvați,
Curățați de tot nămolul și în alb in îmbrăcați.
*
-Ce înseamnă toate-acestea? Frate drag, fii mai precis!
-Este vorba de aceia căror mâna li s-a-ntins!
Întâlnit-am dintre-aceia ce în lumea-au fost odat'
Și de care Domnul Slavei cu iubire S-a-ndurat;
Și-i vedeam dornici să-mi spună despre viața lor trecută:
Inițial credeam c-or spune că-n zadar a fost pierdută...
După începutul care, îmi suna promițător,
Începeam s-aud de laude din trecut, din viața lor:
-Nu-mi era frică de nimeni, toată strada mă știa!
Când treceam eu pe acolo, toată lumea tremura!
Tu nu știi ce-am fost odată, nu știi tu prin ce-am trecut:
Am trăit după plăcere și pe toate le-am făcut!
-Oh, ce chefuri, ce serate și cum mai benchetuiam...
Cum roiau toate în juru-mi, cel mai chipeș eu eram! ...
Ce succes și în afaceri... reușeam să mă descurc,
Îmi veneau bani ca pe bandă, tot simțeam că urc și urc! ...
-Am intrat într-o situație fără stranie aparență
Și-am ieșit din ea cu brio, cu mai multă experiență!
Tu nu știi unele lucruri, pari a fi nevinovat
Îți zic eu cum funcționează că în toate sunt versat!
***
O, dar chiar după mizerie ți-ai găsit să fi nostalgic? ...
Oare nu știi că la urmă, poți plânge pe veci, amarnic? ...
După vremuri de noroaie ți-ai găsit tu să tânjești? ...
Ai uitat oare de casa din tăriile cerești? ...
Nu știi tu, că nostalgia după mâlul unde-ai fost,
Te-ar putea pe veci desparte de cunună, de Hristos? ...
Nu știi tu, că dacă iarăși, cu trecutul chicotești
Poți să-ți pierzi haina cea albă? La Hristos te mai gândești?
Lasă tot ce-a fost în urmă, spre nămol nu mai privi:
Tu ai fost salvat de Domnul ca să-L vezi în veșnicii!
Nu-ți mai povesti trecutul cel murdar cu nostalgie,
Nu-l mai pomeni zadarnic cu dor și euforie!
Spune doar: Am fost în lume un biet fiu risipitor
Dar Hristos m-a luat de mână și nu m-a lăsat să mor!
O, vă prindeți dar de Domnul, voi, ce-n lume rătăciți,
Vă lăsați scoși din mizerie, curățiți și mântuiți!
Și spre mâl cu dor de-acuma să nu mai priviți vreodată,
Ci priviți numai spre ceruri, spre răsplata minunată!