Norul până nu se-ngroașă

Norul până nu se-ngroașă
Nici furtună nu stârnește.
Omul până nu se-ngâmfă
Nu prea este pus pe bârfă.
Rareori se nimicește,
Dacă-i blând se și smerește.

În ale regilor morminte
Nu-s învinși și-nvingători,
Ci sunt numai oase goale,
Nu-s în stare să se scoale,
Sunt doar bieți putrezitori,
Dacă-i vezi te și-nfiori.

Ce nebun este-ngâmfatul
Care-n scurtul timp trăit
Nu s-a cercetat pe sine,
N-a gândit să facă bine,
Ci-a poftit și-a asuprit,
Dar răsplata-i la sfârșit.

Ce înșelătoare-i slava
Ce și-o cuceresc dușmanii!
Ce scurtă-i vremelnicia
Și ce amară-i veșnicia
Ce și-o pregătesc tiranii
În iadul veșnic cu demonii.

Ce deșartă-i avuția
Ce-și agonisesc zgârciții
Prin absurdele metode
Și-n ce-amară deznădejde
Se duc toți nefericiții
Pe care i-au robit arginții.

Omul cel trufaș n-ascultă
Decât sfaturile care
I se potrivesc mai bine
Spre-nălțarea cea de sine,
Cu părerea care-o are
Că el este de onoare.

Lauda este ca vinul
Pentru cel nebăutor.
Prea curând te amețește,
Mintea pe loc se-nvârtește
Și-apoi vei cădea ușor
Și vei fi de râsul tuturor.

Om fanatic este-acela
Cu o unică vedere,
Ce și-o crede fără pată.
La acesta niciodată
Suflet umilit nu-i cere.
El se-ncrede în putere.

Tiranii sunt cu neputință
De îndreptat, că-s îngâmfați.
La cei ce plini de îngâmfare
N-ai să găsești îndurare,
Sunt dinainte blestemați,
Nu sunt binecuvântați.

Nu-ți îngădui trufia,
Prețul ei e foarte greu.
Cât de tare-ar fi-ngâmfatul
Îl va pierde Preaînaltul,
Îl zdrobește Dumnezeu
Pentru felul său cel rău.

Mulțumirea ta de tine
Duce pururi la-ngâmfare
Și vei crede o minciună.
Vai de cel ce-și crede bună
Totdeauna a lui stare,
Nu se va sili spre îndreptare.

Pururi cu-ncăpățânații
N-o mai scoți la capăt bun.
Nu vor face nici un bine,
Că ori scot ei de la tine
Tot ce-n inimă își pun
Și prin aceasta te supun.

Ori nu scoți tu de la dânșii
Mai nimic din ce le ceri.
Nu intra cu ei în brazdă,
Fii cât poți mereu în gardă,
Fugi cât vei putea de ei,
Nu primi nicicând ale lor idei!
Amin.
(Luni, 15 februarie 2021)