Norocul

Tu zici mereu că n-ai noroc;
Şi care-ar fi acesta oare? …
Când îi mai creşte un boboc,
Ce norocoasă este-o floare!
Doar omul se întoarce-n lut,
Tot numărând ce-ar mai fi vrut.

Noroc pe omul cu avere,
Cu banul drept ocrotitor?
Chiar când l-apasă vreo durere
O trece parcă mai ușor;
Dar nu-i averea prinsă-n cuie,
Azi poate fi, iar mâine nu e.

E sănătatea lucru mare
Şi nimeni nu va zice-altfel;
E minunat când nu te doare
Sau când te doare puțintel.
Dar într-o zi, cât ai lupta,
Te poți trezi bolnav sadea.

Înțelepciune, bunăstare,
Amici loiali și pace-n casă,
Un nume bun şi desfătare?
Oricât de bune, tot te lasă.
Şi-or arde în același foc,
De nu îți cauți alt… noroc.

Există însă un popor
Care se vrea la Dumnezeu;
Ei ştiu că totu-i trecător:
Şi ceasul bun, şi valul greu.
N-au ghinion, nici circumstanță,
N-au nici „noroc”, au siguranță.