NOPTI SI VIETI

1. Nimeni nu mi-a putut spune vreodată
Că voi putea gândi mai mult spre veşnicii
Decât făcut-am pân’ acum, în grabă,
Dar vârsta nu te-ntreabă câte ştii

2. Şi-apoi, mă mai întreb de vâd aevea
Un val imens de lacrimi şi tristeţi
Ce curge-acum din inimi ca şi seva
Din florile ce rupte-au fost de nopţi

3. Cu dinţi sălbatici au făcut o rană
În floarea albă ce acum a sângerat;
Iar eu mă port mereu ca un vânat, ca pradă
Şi-ncerc să scap de fiara din palat

4. Iar când mă aflu-n adăpostul vremii,
Parcă zăresc amestec de lumini
Ce nu mă lasă să străpung puterea nopţii
Iar lumea mă ascunde de cei vii

5. Dar vezi, cu toate-aceste lupte crunte,
Rănit şi orb, lovit şi slab,
Rămân s-aştept străpuns pe punte
O viaţă vie, dintr-un cer nemăsurat

6. De ce mă-ntreb ce gând mă poartă
Să lupt, să sper şi să înving?
Pe când iubirea lumii goală
Mi-a dat doar foc şi jar de-argint ....!

7. Nu vreau nimic din vânt şi jale;
Nici din speranţe moarte, fără rost
Aştept lumina dimineţii clare
Să-mi văd ruşinea vieţii care-a fost...

8. Şi-apoi, din valea fără de scăpare
Să mă ridic din vechiul eu trecut,
Să mă îndrept cu paşi de căprioare
Pe noua cale izvorâtă din Cel sfânt

9. Şi-acum, mai mult c-atunci gândesc spre veşnicie,
Şi-n glas de îngeri inima mi-a tresăltat;
Căci în Lumină nu mai aflu noapte, nici durere,
Trăiesc o viaţă vie, dintr-un cer nemăsurat