Noi, creștinii...

Atâtea trestii frânte, fântâni fără izvoare,
Păduri demult uscate, aburi fără culoare,
Atâtea inimi frânte și sparte-n țăndări mii,
Atâtea lacrimi curse de la orfani copii,

Atâția oameni care trăiesc doar că respiră,
Dar nu văd, nu aud, nimic nu-i mai alină,
Atâta suferință, dar vezi în strâmtorare
Lipsă de rugăciune... și-atâtea locuri goale!

Prea multă judecată, prea multă acuzare,
Invidia și ura pun inimii zăvoare,
Prea mare e mândria, prea sfinți se văd prea mulți -
Să nu se murdărească - de asta devin surzi!

Și-apoi atâția, Doamne, pier doar pentrucă noi
Nu mai întindem mâna, ne tragem înapoi,
Nu mai vedem că altul se zbate în dureri
Și aruncăm cu pumnii, și nu cu mângâieri!

Te rog acum, Isuse, nu pentru cei ce pier,
Ci pentru noi, creștinii, care-am uitat că ieri
Eram chiar noi aceea ce se-necau în lacrimi,
Dar ne-ai salvat, Isuse, de moarte și de patimi.

Ajută-ne, Isuse, să nu uităm că noi
Fără de Tine, Doamne, suntem doar un gunoi,
Că doar prin a Ta Milă am fost și noi salvați,
Ca să aducem astăzi pe mulți la al Tău braț.

Învață-ne, Isuse, să stăm tari în spărtură,
Să ne spălăm de bârfă, invidie și ură,
Să îi întindem mâna celui căzut, înfrânt
Și ca să fie una vorba și ce e-n gând.

Îți mulțumesc că iarăși, Isuse, ne asculți -
Doar Tu poți ca prin Duhul inimi din loc să muți,
Te rog, fă asta, Doamne, pentru ca-n Slava Ta,
Să intre mulți înfrânți, salvați prin Mila Ta!


Adelina Lomacenco (Malancea)
12.05. 2024