Noapte de septembrie

Noapte de septembrie

Își toarce-n furcă Carul mare,
Și mohorâtă se așează luna,
Peste o creastă de pădure,
Să-i lumineze printre crengi cununa.

Un nor mai albicios încă mai zburdă,
Pe ceru-ntins, ca mânzul de pe deal.
Se pregătesc să-și spună: noapte bună !
A trestiei tulpină, cu frunza de podbal.

Un cântec înlemnit, de roua răcoroasă,
Se-aude în frunzișul de toamnă, ruginit.
E greierul ce-și cântă o ultimă romanță,
Ca și gutuiu-n frunză, de toamnă e pălit.

Fiorii tot mai reci, se strecură-n odaie,
Îmbrățișând și soba, de zile ce tot tace.
Înghemuit în colț, pe sub ciorapi de lână,
Floreanul încă doarme, și mulțumit el toarce.

Se-ncruntă ca sprânceană, o adiere fină,
Ce gâdilă în frunze, stejarii ce-s vecini.
Iar câmpul necosit, așteaptă dușul ceții,
Să-i ude până-n talpă, covorul de ciulini.

Luminile se sting, la geamuri câte una,
Ca licuricii-n zori, când umbrele încă dorm.
Natura-i înfășată în scutece de brumă,
În vizuini, bursucii, s-au îmbătat de somn.

O noapte ca și alta, puțin mai diferită,
A desenat afară, un Pictor talentat !
Și-a folosit Maestrul, culori mai nuanțate,
Să facă un septembrie, mai viu, mai colorat.

O noapte ca aceasta, câte-am pierdut, știu bine,
Și nu-mi rămâne-n minte, decât o amintire.
Mă mulțumesc cu scrisul, sărut și Talpa Sfântă,
C-am prins în minte gândul, simțind acea trăire.

Viorel Balcan 9 septembrie 2013