text Poezii crestine

Nişte nebuni

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
“Nebunul zice 'n inima lui:
«Nu este Dumnezeu»” (Ps. 53:1)

Fiţi atenţi la ştiri, în ziare, la ce scrie prin jurnale,
Tot mai mulţi deştepţi pe lume, dar cu capetele goale.
E nebun acel ce zice că nu este Dumnezeu,
Azvârlind credinţa vie într-o ladă la muzeu.

Dimineaţa când răsare soarele departe-n zare,
Nimeni nu mai spune: „Doamne, ce slăvit eşti Tu şi mare!”
Şi când luna se iveşte printre norii argintii,
Nimeni nu se-ntreabă: „Doamne, până când vei zăbovi?”

Ei vorbesc despre rachete şi de staţii planetare,
De explozii nucleare, de clonări, calculatoare;
Şi apoi vin să ne spună: „Deci v-aţi lămurit acum?
Dumnezeu e mit, poveste, nu există nicidecum.”

Să-ntrebăm calculatorul: „Cum de existăm anume?
Ce e gândul veşniciei? Mai există altă lume?
Cine a fixat naturii legi exacte, vrem-nu-vrem?”
Şi computerul răspunde: «E eroare în sistem!»

Un savant distins la vorbă, şi cu patos ne explică,
Şi ne spune că maimuţă ne-a fost biata străbunică.
Dumnezeu? — să nu se-audă... scurt-pe-doi, aşa ceva!
Nu există, e-o poveste, nu se poate calcula!

Şi mă-ntreb, nu i-a zis nimeni? — Domnule savant de clasă,
Dacă spui că prin gorilă noi suntem de-aceeaşi rasă,
Şi că din antropoide mi se trage neamul meu,
Îţi spun: „Neamul meu e altul. M-am născut din Dumnezeu!”

Mă cuprind fiori când vine vijelia de departe,
Un ciclon sau un cutremur, care mii de morţi împarte;
Şi îmi zic: „Văd pân' la urmă, că stăpâni nu suntem noi,
Oricât s-ar umfla savantul, şi ne-ar spune scurt-pe-doi!”

„Nu e Dumnezeu!” declară oamenii în gura mare;
„Nu există judecată, toate sunt la întâmplare...”
Deci avea dreptate David, când în Psalmul cincizeş'-trei
Le spunea nebuni pe nume, şi netrebnici, şi mişei.

Vai, ce groaznică surpriză vor avea la judecată
Când vedea-vor în mărire pe Slăvitul nostru Tată!
Iar ei vor fi scoşi afară în sinistrele genuni,
Şi vor ştii atunci cu toţii că au fost nişte nebuni.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>