Nimic nu sunt fără iubire

Nimic nu sunt fără iubire, chiar dacă eu aș proroci,
Nimic nu sunt fără de milă, oricâte daruri aș primi,
Căci fără dragoste sunt frunza, de vânt ce-i dusă ea mereu,
Fără de milă sunt acela, ce face răni fratelui său.

Nimic nu sunt dacă orfanul, de mine nu e ajutat,
Dacă nu plâng cu cel ce plânge, când este-adânc îndurerat,
De nu hrănesc flămândul care, el este fără ajutor,
Sunt un nimic... fără valoare, dacă nu am în piept un dor.

De nu mi-e inima deschisă, sunt pulberea de praf zburând,
Sunt umbra firului de iarbă, ce se întinde pe pământ,
Sunt ca o floare vestejită, de nu iubesc cu foc aprins,
Sunt o făclie fumegândă, în lupte sunt acel învins.

Nimic nu sunt fără de Domnul, de n-am asemănarea Sa,
De inima îmi este goală, de bunătate n-am în ea,
De nu-s pe urma ce-a lăsat-o, nimic nu sunt pe-acest pământ,
Nu aș avea înaintarea, spre locul veșnic ce e sfânt.

De n-am privirea ațintită, dacă nu trece ea de nori,
Nimic nu sunt, sunt o valoare... din neamul fără de valori,
Sunt ca o trestie-ndoită, de nu iubesc în viață eu,
Sunt cu sfârșit de n-am credință, fără-nceput cu Dumnezeu.

Nimic nu sunt... doar o țărână, ce nu se poate modela,
De n-am în viață ascultare, de nu sunt după voia Sa,
M-ar înghiți adâncul care, de rătăcire este plin,
Ce mă va duce unde totul, și o vecie e-un suspin.
Amin