Nimic nu mă va duce-n groapă

Nu mă duce niciodată, vântul într-o groap-adâncă,
Sunt purtat mereu prin viață, de o mână care-i sfântă,
Ea mă trece peste marea, care uneori e-ntinsă,
Peste munți ce-a mea ființă, vor să fie una-nvinsă.

Nu mă duce niciodată, noaptea într-o rătăcire,
Cel ce-n ea îmi luminează drumul... e a mea iubire,
Este veșnică, curată, simt mereu că doar iubesc,
Oricât e de-ntunecată, noaptea... eu nu rătăcesc.

Nu mă duce azi departe, de Isus... nici o oștire,
Din vazduh ce se coboară, căci a mea marea iubire,
Stă în față-n orice luptă, pentru mine... luptă El,
Cel ce este-a mea iubire, Regele Emanuel.

Nu mă duce vre-o putere, ce-i străină... pe vre-un drum,
Ce-i străin și el, căci Domnul... ieri, și mâine, chiar și-acum,
E cu mine... îmi arată unde eu ca să pășesc,
Ca în toate înspre ceruri, eu nicicând să nu greșesc.

Nu mă smulge de la pieptul, ce odihnă-mi este mie,
Nimenea vre-o dată-n viață, în vre-o arșiță-n pustie,
Căci iubirea ce ne leagă, este una... cea mai mare,
Peste ea... nimic în lume nu există... nici sub soare.

Dragostea care-i divină, fără margini este ea,
Să o stingă, niciodată, nimenea nu va putea,
E iubirea care astăzi, mă-nconjoară zi de zi,
Nu-mi doresc nimic în viață, tot ce vreau... e a iubi.

Și iubesc... căci am primit-o, cu o inimă deschisă,
Azi aștept făgăduința, ce mi-a fost mie promisă,
Că-n curând noi față-n față, ochi în ochi ne vom privi,
Și de-atunci... noi doi vre-o dată, nu ne vom mai despărți.