Nimic nu e nou sub soare!

Nimic nu e nou sub soare,
Și dreptate a avut
Solomon, bătrânul rege,
Cugetând la ce-a făcut.

I-a dat Domnu-nțelepciune
Cât pentru-n întreg popor,
Pace, bogății, renume,
Un prezent și-un viitor.

Totuși, strălucirea vieții
L-a supus și l-a robit.
Doar în toiul bătrâneții
A-nțeles ce a greșit.

El L-a socotit pe Domnul
Ca pe-un talisman de preț
Și-a crezut că-l poate ține
Prins în Templul său măreț...

O, ce mult s-a inșelat,
Desfătatul, mândrul rege!
Din toată înțelepciunea,
Ce deșertăciuni culege!

Mulți au stat de-atunci în capul
Vreunei case, vreunei țări,
Întelepț, doar împăratul
Ce-a fugit de desfătări!

Când spui albului că-i negru
Și pretinzi să-ți dea dreptate
Toți aceia ce te-ascultă,
Ești un mic tiran, nu frate!

Când în mâna ta-ți iei viața
Cu tot ce ți-e dat de Sus,
Vei vedea deșertăciunea,
Și nu fața lui Isus!

Dacă nu te legi de ceruri
Pe deplin și pe vecie
Vei fi obligat de vremuri
Să vinzi smerenia pe mândrie.

Când mândria-ți este stemă
Și-i faci faptele grăbit
Te-ntâlnești cu îmbuibarea
Și-ți dorești a fi slăvit.

Când ți-e dragă slava lumii,
Scara ei o urci mereu,
Iar roata deșertăciunii
Ține loc de Dumnezeu.

Când pe Domnul crezi că-l poți
Păcăli dup-a ta voie
Oare cât mai poți să minți
Pentru faimă, pentru glorie?

Când minciuna ți-e adevăr
Trâmbițat în văzul lumii
Ai un loc asigurat
În familia minciunii.

Nu îl înșela pe Domnul
Voia ta ca să se facă,
El te lasă să te-ndrume
Numai mintea-ți blestemată!

Hai, oprește-ți goana surdă
După slavă și mărire,
Nu-i înțelepciune-aceea
Ce lucrează pentru fire!

Mai degrabă-ngenunchează
La piciorul crucii sfinte,
Plânge cu amar si groază:
"Te rog, iartă-mă, Părinte!"

Iertător e Domnul nostru,
Iar dacă te-ai pocăit
Îți dă-n dar o-nțelepciune
Care-n cer s-a făurit!
Amin.