Nimic nu e la voia întâmplării

Nimic nu e la voia întâmplării,
Ci totul este bine stabilit
De Cel ce-a pus măsură cumpătării
Și foarte atent pe rând le-a cântărit.

În viață, drumul fiecărui om
E încă de la început trasat
De Cel ce-a pus atom lângă atom
Și cu un rost aici le-a aşezat.

Nu rodul întâmplării e când ai
De întristări sau lipsuri parte,
Sau bucurii, sau colț de Rai,
Ci totu-i scris în Sfânta Carte.

Unora le e scris să fie
Bogați și plini de 'nțelepciune,
Altora doar amar şi sărăcie,
Părând că totu-i doar deşertăciune. . .

E mâna Ziditorului Cel veșnic
Ce în înțelepciunea-I mare,
Le-a chibzuit într-un mod tainic
După a Lui măsurătoare.

De la un capăt pân' la altul
Cu siguranța unui ceas,
Atât oceanele? cât şi uscatul
Nu fac nimic decât după-al Său glas.

Nici soarele nu-şi calcă a lui hotare,
Nici luna nu îşi schimbă al ei mers.
Nimic, nimic nu e la întâmplare
Cât timp e un Stăpân în univers.

El stelelor le pune nume
Și le aşează-n locul lor
După a Sa înțelepciune,
De Sfânt și Mare Creator!

Când zorile-şi arată fața
Într-un decor parcă de vis,
Ştii că apare dimineața
Aşa cum El de la 'nceput a scris.

Nu creşte nici un fir de floare,
Nici iarba şi nici vreun copac
Aşa cum vor, la întîmplare,
Ci toate cum vrea El se fac.

E-o măiestrie fără margini
În tot ce Domnu-a conceput,
Acolo, sus, pe sfinte pagini
Încă demult, de la 'nceput.

O capodoperă divină
E universul infinit,
E numai a Domnului mânã
În tot ce El a făurit.

Nimic, nimic nu-i la-'ntâmplare,
Crede și nu te îndoi
Că-n toate-I Dumnezeul Mare,
Cel care a fost, ce este și va fi!

Toți am venit la o poruncă
De El și voia Lui lăsată,
Dintr-o ştiință foarte adâncă
Și-o dragoste adevărată.

Cum alte vietăți-şi acceptă
Locul lor fară de cârtire,
Tu, om, cu minte înțeleaptã,
Dă-I slavă, fiindcă eşti a Sa zidire!