Nimenea și niciodată

Nimenea și niciodată, n-ar putea ca să îmi ia,
A mea inimă ce are, nici iubirea ce-i în ea,
Nu poate să-mi fure pacea, cât eu stau la adăpost,
Sub o aripă întins-a Celui ce mi-a dat un rost.

Nu poate nici tulburare, sa-mi aducă cel ce-i rău,
Eu mereu cânt o cântare, numai pentru Dumnezeu,
Ce-mi aduce bucurie, cât eu zbor pe-acest pământ,
Căci în mine simt fiorul, dăruit de Duhul sfânt.

Dar nici ploaia cea măruntă, teamă nu poate să-mi dea,
Căci privirea mea privește, numai dincolo de ea,
Unde este numai soare, și mireasma cea de flori,
Nu mi-e teamă de-al ei tunet, dar nici de a ei fiori.

Nu mi-e teamă nici de valuri, căci pe mare singur eu,
Nu am fost... este cu mine-ntotdeauna Dumnezeu,
Chiar de este spumegândă, chiar de url-al ei adânc,
Nu mă voi opri pe mare, nici din laude... nici cânt.

Ea nu poate să mă-nghită, căci eu astăzi mult iubesc,
Dragostea e-a mea salvare, doar cu ea eu azi pășesc,
Și pe mare și-n furtună, și-n bătaia cea de vânt,
Să îmi sting-a mea iubirea, n-ar putea nici un pământ.

Nici s-aplece-a mea privire, timpul greu nu ar putea,
Dar nici ca să mă întoarcă, chiar de-i alergarea grea,
Căci ea este înspre Domnul, înspre-un loc ce este-un vis,
Este el în Țara sfântă, este el în Paradis.

Este locul ce m-așteaptă, pentru mine pregătit,
De Acel care odată, pe o cruce s-a jertfit,
El mi-a dat mie un nume, și nu poate niciodat,
Cineva ca să mi-l fure, este-un nume... de-Mparat.