Nihil Sine Deo

Nihil Sine Deo

" Nimic fără Dumnezeu "
N-ar putea fi-n Univers,
El deapururi-n empireu
Fiind Forţa-i de neşters.

Şi-existent fără început
Prin puterea-I creatoare,
El în tot ce-a conceput
Nu e umbră de mutare.

Drumul care L-a trasat
Tuturor l-a Sa chemare,
Pentru veci, va fi urmat
În cea mai fixă mişcare.

Lumilor, prin har create
Rând pe rând în Galaxii,
Legilor, le-a supus toate
Neschimbate-n veşnicii.

Şi-ordinea, desăvârşită
Sta-n principiul Raţiunii,
Cum a fost de El gândită
'N Proiectul Creaţiunii.

Iar prea sfânta veşnicie
Emana comori de ştiinţă,
Pentru lumi, ca să le ştie
Cercetând cu sârguinţă.

Timpul sfânt, nemăsurat
Nici în ani, nici în milenii,
Se scurgea, nenumărat
Peste vastele-I domenii.

Viaţa de-apururi eternă
Îşi urma cursul normal,
Pân-ce Lucifer, în bernă
Şi-a pus steagul infernal.

Din dorinţa de mai mare,
Şi de-a fi ca Dumnezeu,
A mers pân-la răsculare
Împotriva-I fiind mereu.

Când a amăgit pe îngeri
Şi planul său şi-a-mplinit,
Nu a prevăzut înfrângeri
În conflictul ce-a pornit.

După-al său plan ideal
Legea de a fi schimbată,
A mers gândind în aval
Cu-a sa minte diletantă,

" Voi sui mai sus de stele"
El îşi spunea, în sinea lui,
" Şi în slava-mi, peste ele
Voi sta-n-naltul cerului."

" Şi-atunci tron voi ridica
Peste nori pentru domnie,
Nimeni nu m-o-mpiedica
De a-mi face-o-mpărăţie."

" Şi pe Munte, în adunare
Voi şedea şi-oi prezida,
Lumi, care mie ascultare,
Toate supuse-mi vor da."

"Capătul de miază-noapte
Îl urca-voi, dintr-un salt,
Şi la vorbele-mi cu fapte
Voi fi ca şi cel Prea-Nalt!"

- O! ... Heruvim ocrotitor
Cu aripi mândre întinse,
Cel ce-umblai, strălucitor
Printre pietrele aprinse!

Fiu prea înalt, al zorilor
Mai presus de alte stele,
Chiar pe creasta norilor
Ai dorit să fii pe schele!

Şi pe Muntele cel Sfânt
Aproape de Dumnezeu,
Libertate, într-un cuvânt,
Tu trăiai din plin, mereu.

Şi-ajuns la desăvârşirea
Cea mai-naltă între toate;
Plin ai fost de strălucirea
Cea de pietre nestemate.

Erai plin de-nţelepciune
Şi-absolut, în frumuseţe,
Şi-ale cântecelor strune
Răsuna-n imnuri măreţe.

Dar inima-ţi s-a îngâmfat
Sub pretextul frumuseţii,
Şi încrezut te-ai angajat
Să răstorni, sensul vieţii.

Ţi-ai stricat înţelepciunea
Din marea-ţi desăvârşire,
Ca s-arăţi în cer minunea
În schimbare, prin 'noire.

Te-ai umplut de silnicie
Şi-astfel mult păcătuita-i,
Ascunzând prin viclenie
Scopul care-l urmărita-i.

Şi-ai fost fără de prihană
Din clipa ce-ai fost zidit,
Până în ziua când o rană
Ceru' întreg l-a copleşit.

Mare-a fost nelegiuirea
Ce-n ascuns a-i zămislit,
Afectând grav fericirea
Universului desăvârşit!

Şi-n războiu-n cer purtat,
Mihail şi-alţi mii de îngeri,
S-au unit toţi şi-au luptat
Să pună capăt la plângeri.

Cum ai căzut tu, din cer,
O! ... Luceafăr strălucitor,
Cu păcatu-ascuns, mister,
Fiind primu-mpotrivitor!

Cum ai fost tu, doborât
Fiu prea înalt, al zorilor,
Devenind şi rău şi-urât
Jos, sub mantia norilor!

Prin războiul ce-ai testat
Fiind dus în contra sorţii,
Lumilor, le-ai demonsrat
Principiul funest al morţii.

S-au lămurit c-acuzarea
Libertăţii, de îngrădire,
Era falsă în schimbarea
Pretinsă ca îndreptăţire.

Că în groază şi-n mânie
Lupte mari, fără răgaz,
Peste neamuri, cu urgie
Ai vărsat ca şi-un talaz.

Tu ai pârjolit pământul,
Şi-ai sfărmat împărăţii,
Cum şi furtuna şi vântul,
Împrăştie toate în pustii.

Pe toţi prinşii de război
Îi ţineai în lanţuri grele,
Nu le dai drumu-n-napoi
Legiuni puneai proptele.

Şi-astfel, tu le-ai fi ţinut
Prinse în lanţ încătuşate,
Dacă cerul, n-ar fi vrut
Să fie în veci dezlegate.

Dar la vremea împlinirii
A venit din cer salvarea,
Prin Hristos, Fiul Măririi,
S-aducă răscumpărarea.

Şi cruntă-a fost bătălia
Între viaţă şi-ntre moarte!
Şi-îngerii aveau bucuria,
Ca la luptă să-aibă parte.

Dar lor nu le-a fost permis,
Ci Hristos cu braţ de fier,
Singur la luptă s-a înscris
Cu vrăjmaşul de Lucifer.

Singur El teascu-a călcat
Lipsit fiind d-orice ajutor,
Înfruntându-l, pe-apostat
L-a-nvins pe împotrivitor.

O! Lumile din alte spaţii
Asistând la confruntarea,
Dus-astfel prin generaţii
Nu-i-nţelegeau fervoarea.

Astfel, pentru totdeauna
S-a dat voalul la o parte,
Sus la Golgota minciuna,
Biruit-a fost prin moarte.

Şi-n dragostea de la cruce
Vor pricepe cum Jertfirea,
Şi-a deschis Izvorul dulce
Revărsându-şi mântuirea.

Vor vedea, cum tragedia
Ce-a sfârşit sus la Calvar,
Pacea a adus, şi-armonia
'N-Univers, prin Jertfă iar.

Şi-n nădejde şi-aşteptare
Au veghiat şi-au năzuit,
Sa sosească clipa mare
Cu sentinţa: " S-a sfârşit!"

Când va fi pe veci unirea
Cu fiinţele sfinte, cereşti,
Se va şti clar ce-i trăirea
Dragostei, Dumnezeesti.

Ea prin veacuri, va vesti
Spre gloria sfântă mereu,
Ca n-a fost, nici nu va fi,
"Nimic fără Dumnezeu!"

Flavius Laurian Duverna
16 februarie 2009