Nicodim față-n față cu Mântuitorul

Nu poți, Nicodim, în Slavă s-ai acces
Cât timp există-n tine, terestrul interes
Nu e posibil nădejde să nutrești
Fără Lumina din sferele cerești
Venit-ai cu-ntrebări, venit-ai pe-nserat
Să nu știe Soborul la cine-ai apelat
E de-nțeles că vrei răspuns la întrebare,
Că vrei să mergi-napoi cu o clarificare,
Dar nu poți să pricepi divinele aspecte
Căci firea omenească e plină cu defecte
Cu mintea modelată dup-un străin tipar
Nu poți surprinde efectele din har
Există altă lume ce-i mai presus de fire
Unde-ai putea trimite ce naște-a ta simțire.
E de-nțeles că vrei răspuns la frământare,
C-ai vrea lăuntrul plin de caldă-nseninare
Dar nu pot fi conecții cu legile divine
Și nu poți revelații din înălțimi obține
Fără o transformare completă, radicală
Prin care poți învinge rutina actuală.
Există alte stări de suflet înțelese
Și-atunci poți să păstrezi comorile culese
Din nou de ești născut, dar nu dintr-o femeie
Abia atunci găsești a-mpărăției cheie.
Că-n școala omenească ai studiat intens
Să poți să dai vieții menire, scop și sens
E doar efortul greu ce n-are rezultate
Care-ar putea pătrunde în eternitate
Ci doar fiind deschis la ce trimite Cerul
Poți să-ndumnezeiești voința, caracterul
Atunci pătrunde Duhul cu undele-I duioase
Și-atunci poți cuceri momente dureroase
Așa cum simți un vânt, deși tu nu îl vezi
Când vine cu-adieri prin lunci și prin livezi
La fel simți bucurii care inundă ființa
Făcându-te puternic să-nvingi chiar neputința.
E-o naștere din nou, e-o taină înțeleasă
De toți care-aparțin de vrednica Mireasă
De-aceea e nevoie(Și nu-i negociere)
Să fii convins că treci prin moarte și-nviere
Și tot ce-i vechi să piară, s-apară tot ce-i nou
Și-ofranda mulțumirii s-o ’nalți pentru cadou
C-așa crâmpei din Rai pătrunde-va în tine
Să vrei de-aci ‘nainte, pe drum, să mergi cu Mine.

George Cornici