text Poezii crestine

Nicodim

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dionisie Giuchici
NICODIM

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Într-o noapte mai târzie, Nicodim pe gânduri pus,
S-a pornit ca să vorbească mai în taină cu Isus.
În grădina Ghetismane, sau pe munte, sau la fraţi,
N-are importanţă locul, pentru cei răscumpăraţi.

Important e dialogul despre naşterea de sus,
Nicodim luă cuvântul şi îi spuse lui Isus:
"Ştim că eşti învăţătorul de la Dumnezeu venit,
Semnele sunt mărturie că eşti om neprihănit!

Dumnezeu nu-l însoţeşte pe un păcătos pierdut,
Numai sfinţii în vechime, semne multe au făcut!"
Domnul îi cunoaşte gândul omului nedumerit,
La învăţătorul Legii, despre Moise i-a vorbit:

"Ştii tabloul din vechime cu acei israeliţi,
Cum au fost muşcaţi de şerpii înfocaţi şi otrăviţi,
Ştii atunci cum tot poporul, s-au umplut cu toţi de teamă,
Şi scăparea de la moarte le-a fost şarpele de-aramă;

O prăjină şi un şarpe, şi-o privire doar spre el,
A făcut să biruiască în pustie Israel.
Nicodime ştii, aceasta este scris ca amintire,
Vindecarea din pustie are altă oglindire.

Fiul Omului pe cruce va fi înălţat la fel,
Ca şi şarpele de-aramă, pentru noul Israel".
Lumea este înţepată cu otrava celui rău,
Dar pe cruce se arată dragostea Lui Dumnezeu.

Căci Iubirea Lui cea mare, coborî din cer de sus,
Ca să mântuiască lumea din păcate, prin Isus.
Ca şi fraţii din vechime, doar atât: în sus privirea!
Prin credinţă se primeşte harul veşnic, mântuirea.

Prin credinţă, prin moneda darului dumnezeiesc,
Cei muşcaţi de vechiul şarpe, vindecarea o primesc.
Prin credinţă se zăreşte frumuseţea strălucirii,
Prin credinţă se păşeşte înspre Patria Iubirii.

Numai mintea înoită, numai cel din nou născut,
Poate ca să vadă slava Celui de la început.
"Dacă nu te naşti din apă şi din Duh, -i-a zis Isus-,
N-ai să poţi intra în slava fericirilor de sus!"

Nu pe teorii, pe vorbe, ci prin har, prin Duhul Sfânt,
Se zideşte-Mpărăţia Tatălui de pe pământ.
Dacă nu te naşti din nou, n-ai în veşnicii intrare!
Nicodim părea pierdut, nu pricepe taina mare.

El privea cu ochi de carne, şi cu mintea lui de lut,
Nu L-a înţeles pe Domnul, dar la urmă a crezut.
El a pregătit aloea, când ei L-au înmormântat,
Şi în faţa celor mândri, pe Hristos L-a apărat.

Ca şi Nicodim în lume, au fost şi vor fi mereu,
Care pe ascuns sau noaptea, se întorc la Dumnezeu.
Setea după mântuire, l-a trimis, nu l-a lăsat,
Nicodim învăţătorul, pe Isus l-a căutat.

El renunţă şi la somnul care l-ar fi odihnit,
Numai ca să afle calea Omului Neprihănit.
Fariseul se smereşte, dând exemplu tuturor,
Căci în faţa Lui se află, Marele învăţător.

"Nu-nţelegi? -Isus îl mustră-, cum să ştie cei de rând,
Dacă tu, învăţătorul, stai cu frică, tremurând."
N-a-nţeles, dar prin credinţă, el s-a bucurat nespus,
Şi a devenit prin fapte, ucenic al Lui Isus.

Domul i-a vorbit de jertfă şi de dragostea cerească,
Şi că trebuie din apă, şi din Duhul să se nască.
Şi că numai cine crede în Hristos cu-adevărat,
Are veşnica viaţă şi iertarea de păcat.

Căci atât de mult iubise Dumnezeu această lume,
Că ne-a dat la toţi salvarea prin Isus, Slăvitul Nume.
Milă, dragoste, dreptate, botezat cu Duhul Sfânt,
Iată Calea Mântuirii arătată prin Cuvânt.

Voi muşcaţi de duhuri rele, voi bolnavi trântiţi pe jos,
Ridicaţi-vă privirea înspre Crucea Lui Hristos!
La Isus Hristos privirea! Glasul Tatălui vă cheamă,
Căci Isus Hristos trăieşte! Nu e şarpe de aramă!

El a biruit în lupte pe cel mai temut duşman,
Şi ne-a spus că prin credinţă, îl învingem pe Satan.
Vino prietene la Domnul, ca şi vechiul Nicodim!
Căci Isus ne porunceşte astăzi să ne pocăim!

Nu îţi pese de prelaţii care se împotrivesc,
Vino cu aceia care, Duhul Sfânt de sus primesc.
Dacă vrei să ai lumină, vino din sobor afară,
Căci lumina e Cuvântul, nu e sfeşnicul de ceară.

Nu mai sta cu învăţaţii plini de hulă şi mândrie,
Care râd de pocăinţă şi de Sfânta Apă Vie.
E doar umbră busuiocul, şi cădelniţa, şi jarul,
Duhul Sfânt aprinde focul, când în piept coboară harul.

Nicodim avea de-acestea, însă nu l-au mulţumit,
Căci altarele cu jertfe, pe Isus L-au oglindit.
Ochiul care se deschide, nu mai stă pe loc, porneşte,
Cum e scris în Sfânta Carte: "cine caută, găseşte!".

Cine bate, se deschide, şi primeşte ce-i promis,
Nu un om, nu un apostol, chiar Isus Hristos a zis.
Vântul de la Cincizecime suflă încă pe pământ,
Dumnezeu şi astăzi naşte credincioşi prin Duhul Sfânt.

Numai împotrivitorii au murit în vechiul eu,
Omul fără de credinţă nu-i plăcut Lui Dumnezeu.
După cum Isus îi spune la acel vestit prelat,
Cine crede are viaţă, cine nu, e judecat.

Doamne, pune-n noi dorinţa după naşterea de sus!
Şi ne dă la toţi credinţa plinătăţii în Isus!
Fă-ne "Nicodimi", Părinte, cu aceleaşi vii dorinţi,
Ca în nopţile iubirii, când umblam la stăruinţi!

Ţine-ne în sus privirea, spre Ierusalimul sfânt!
Ca să nu rămână nimeni dintr-ai noştri pe pământ!
Aleluia! Aleluia! Doamne Te dorim să vii!
Ca să prăznuim serbarea dincolo, în veşnicii!

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>