NICIODATĂ SINGUR

Cînd încercările ce vin, mă copleşesc,
Şi-mi încovoaie trupul sub povară,
Cînd simt că în adînc mă prăbuşesc
Iar cupa ce o beau, e prea amară,
Când lacrimile grele-mi umplu ochii,
Iar trupu-mi de suspine se-nfioară,
Cînd simt că n-am putere ca să birui
Şi îndoiala-n suflet se strecoară,
Cînd colţi haini şi-arată viclenia,
Râvnind să mă sfâşie la strâmtoare,
Cînd pasul mi-e la cumpănă de drumuri
Şi-abisul mi se-aşterne sub picioare,
Alerg în duh, pe dealuri, la Golgota
Unde, pe cruce, trupul ţi-ai jertfit,
Şi-mi amintesc, cu dulce-nfiorare,
Că încă de atunci Tu m-ai iubit.
Şi-ai suferit ocara şi blestemul
Ca să plăteşti păcatu-n locul meu.
Pentru ca astăzi, eu, lovit de alţii,
Să-mi amintesc, că-s fiu de Dumnezeu.
Şi nu e-n lumea asta vreo putere
Să mă despartă de a Ta iubire.
Necazul, strâmtorarea sau prigoana,
Primejdia şi-oricare stăpânire,
Că-n toate-aceste lucruri şi-alte multe,
Suntem mai mult decît biruitori,
Păşind cu Tine-alături, înainte.
Prin lumea asta, tainici călători.
De cad, e mâna Ta să mă ridice,
De mă lovesc, mă vindeci cu-n sărut.
Căci ai venit în lumea de păcate
Ca să găseşti tot ce era pierdut.
În Tine am puterea şi tăria
Şi niciodată singur nu mă laşi,
Ajută-mă, o, Doamne, totdeauna,
Să calc pe urma sfinţilor Tăi paşi!