text Poezii crestine

NESIGURANŢA

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: CORNELIU LIVANU

Când privim întreaga lume luănd timpul drept instanţă
Constatăm că lungi istorii pline-s de nesiguraţă.
Repetăm plini de tristeţe ce a spus Eclesiastul:
„Toate-n lume-s trecătoare şi sub soare-avem dezastrul.”

Orice om e doar suflare, ne convige clar Scriptura.
Păcatul e-o grea robie şi cuprinde chiar natura.
Dumnezeu îi pedepseşte pe toţi fiii fărdelegii
Care-n viaţa lor pribeagă au comis doar sacrilegii.

Aşa a venit potopul şi pierzarea din Sodoma.
Mai târziu sub Nero arde însăşi capitala Roma.
Arde şi Ierusalimul, Templul e complet distrus.
Împlinită-i profeţia cum ne-a prevestit Isus.

Tot ce-n Biblie se scrie se-mplineşte pas cu pas.
Fericit e cel ce-ascultă al Cuvântului sfânt glas.
Să reţinem, deci, mustrarea şi avertismentul ei
Că trăim vremea din urmă printre gropi pline cu lei.

În aceste noi condiţii pline de nesiguranţă
Când din cer Domnul loveşte orice falsă cutezanţă,
Nu vă-ncredeţi în mai-marii care v-au tot dus de nas
Iar când aţi ajuns în criză iarăşi singuri aţi rămas.

Nu-i nimic sigur pe lume, nici chiar marea bogăţie.
În curând miliardarii vor plânge pentru vecie.
În cartea Apocalipsei, un capitol optsprezece,
Plâng bogaţii-n disperare că averea lor se trece.

N-au strâns bogăţii în ceruri, ei au strâns doar pe pământ.
Sub atacuri nucleare toate se vor pierde-n vânt.
Să-nvăţăm unde să strângem al iubirii capital.
Sus în ceruri se păstrează unde nu-i al urii val.

Cine poate fi azi sigur că ajunge până mâine?
Numai Dumnezeu ne poate da acum un colţ de pâine.
Chiar şi pentru-aşa o masă noi să-I mulţumim smeriţi.
Cine dintre noi mai ştie de vom fi mai fericiţi?

Tinereţea-i trecătoare ca şi zorii dimineţii.
Nu mai eşti atât de sigur nici pe darul frumuseţii.
De eşti tinerel acuma şi-ţi zâmbeşte viitorul
Vino astăzi cu grăbire la Isus Mântuitorul!

Nimeni timpul nu-ţi conservă pe pământ cât viaţa trece.
Fă un pas cu-nţelepciune şi cu Domnul o petrece.
Totu-i trecător pe lume dar în cer e veşnicia.
Ai putea să fii acolo de-L primeşti azi pe Mesia.

Bunăstarea pământească ca şi aburul dispare,
Dar Isus de pe Golgota îţi oferă-n dar salvare.
Ca tâlharul de pe cruce, pocăit într-o clipită,
Crede-n Mielul ispăşirii pentru-o viaţă fericită.






Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>