Nepătrunsă ți-e iubirea

Nepătrunsă ți-e iubirea,
Inima mi-a-nviorat,
Mi-a dat zbor în toi de luptă,
Nu ai vrut în ea să cad.

Nepatrunsă bunătate,
Doar la Tine am văzut,
Nimenea și niciodată,
N-a iubit atât de mult.

Nepătrunsă fericire,
Ești doar Tu... și mâna Ta,
Poate norii să despartă,
Chiar și marea poate ea.

Chiar și-adâncurile negre,
Luminoase sunt căci ești,
În pustiu o apă vie,
Doar Tu știi să izvorăști.

Nepătrunsă-nțelepciune,
Ți-e lucrarea pe pământ,
Căci de Tine-ascultă ploaia,
Și bătaia cea de vânt.

Te ascultă apa mării,
Nepătruns ești Dumnezeu,
Și pământul și-nfinitul,
Îl împărățești... e-al Tău.

O lucrare doar măreață,
S-a văzut de la-nceput,
Neschimbat ești azi de vremea,
Ce s-a scurs când te-a durut.

Căci iubirea Ta e mare,
Mult mai mare-i Dumnezeu,
Este ca parfum de floare,
Înflorită-n timpul greu.

Nepătruns ești Tu de mare,
Minunat, de necuprins,
Și făcliile din Tine,
Niciodată nu s-au stins.

Luminezi din începuturi,
Și până la un sfârșit,
Căci în mâna Ta e clipa,
Trecerii în infinit.

Tu vei lumina-n vecie,
Veșnic ești, adevărat,
Au în Tine temelia,
Cei ce urma ți-au călcat.

Cei ce au crezut cuvântul,
Care viață poate da,
O, Iubitule din ceruri,
Minunată-i calea Ta.
Amin