Nepăsarea

Glasul Domnului ne cheamă, pocăința s-o trăim,
Nu-i destulă ascultarea, El ne cere să-mplinim,
Nici prezența-n adunare, nu este o pocăință,
Nici o rugaciune care-i astăzi fără de căință.

El ne cheamă la slujirea, ce-i mereu cu dăruire,
Să fim plini ne cheamă Domnul, zi de zi doar de iubire,
Legământul nu aduce, mântuirea lui Isus,
Doar trăirea va deschide, poarta cerului de sus.

Ne-a chemat pe calea-ngustă, ne-a cerut să n-o lărgim,
Căci pe-o cale ce-i lărgită, vom fi cei care murim,
Să nu fim surzi la cuvântul, ce-i trimis de Dumnezeu,
O neascultare-aduce, suferință și-un drum greu.

Nepăsarea se tot spune, astăzi cum ea nea cuprins,
Ca să stingă focul care, pentru cer era aprins,
Să nu o lăsăm să fie, haina cea de sărbătoare,
Fraților... o nepăsare, este-atât de-amăgitoare.

Ceața ei vrea să orbească, ochiul ce a fost deschis,
Ce avea numai o țintă, veșnicia... Paradis,
Astăzi vrea în rătăcire, ca să duc-o nepăsare,
Mâinile ce ridicate, înălțau mereu altare.

Să nu fie ea o pernă, căci nu este-odihnitoare,
Nepăsarea ne va duce, mai departe de izvoare,
Ne va-ndepărta de viață, ne va duce-n amăgire,
Care este-așa departe, de Isus... de nemurire.

Va aduce bezna care, ne va spune că-i lumină,
Ne va spune că e lungă, vremea până o să vină,
Hrana ei e-otrăvitoare, fraților să ne trezim,
Din această nepăsare-n care mulți astăzi murim.

Strigă azi adesea cerul, că suntem în nepăsare,
El mai strigă din iubire, deșteptare... deșteptare,
Să fim treji l-a Lui venire într-o hain-a lui Hristos,
Nu în cea a nepăsării, care-i fără de folos.

Vrea să fim cu toții gata, într-un foc aprins mereu,
Pentru cer... pentru acasă, chiar și azi când este greu,
Să nu fim acei pe cale, în ascuns nepăsători,
Viața ce-i în nepăsare este fără de valori.

Viața fără de slujire, la sfârșit n-are-ndurare,
Are-un loc în focul veșnic, pregătit de nepăsare,
Dar Acel ce ne iubește, ne-a trimis nouă-un cuvânt,
Ca să ne trezim nu unul... toți acei cu legământ.