Nemurirea

NEMURIREA

Stateam alaturi si-ncet vorbeam
Si-mi povesteai de vesnicie.
Vorbeai ciudat,dar te-ascultam,
Caci nu stiam cum o sa fie.

Abia cand eu am fost chemat
Pe alte drumuri decat tine
Ce nu mi-ai spus eu am aflat,
Stiai si tu,putin stiai straine.

Sarman vizitator cu-acelasi vis
Ai mai gasit ce-ntr-una cautai?
Acea himera care mi-ai descris,
"Mireasa timpului" o dezmierdai.

Ani la rand ai asteptat-o-nestire,
Batran si trist,tacut si-ngandurat,
Dar n-a venit frumoasa nemurire,
De ce de nimeni despre ea n-ai intrebat?

O viata-ntreag-ai cautat-o,
Voiai amice pe acest pamant
Sa o gasesti,dar n-ai aflat-o
Si n-ai avut nimic in tine sfant.

Acuma vii din nou in drumul meu
Ca sa ma vezi tot bland si linistit
Si in sfarsit sa-ti spun de Dumnezeu,
Caci nemururea-n alta parte n-ai gasit.

Sa-ti spun cum mama intre paie
Il ingrijea pe sfantu-i fiu,
Cum boturi lungi de animale
Il incalzeau pe cel ce inca-i viu.

Sa-ti spun ca potolea furtuni
Si ca vorbea ades cu marea,
Ca stapanea valuri,genuni,
Pustiul,muntii,nori,cararea.

Ai vrea sa afli chiar mai mult,
Cum El n-a-nvatat carte,
Dar oare cum tot a stiut
Si tot ce-i drept s-arate?

Isus e fiul venit din vesnicii
Pentru cei truditi ca tine,
Pentru ca si tu sa-l stii,
De dureri si boli s-aline.

Cand spre-negrita nesimtire
Patrunde ochi-i linistiti,
Cand din adanca adormire
Si mortii se sculau cuminti,

Puteai in ochii lui vreodata
Ca sa te uiti netemator,
Cutremurat erai deodata
De-un lung si nesfarsit fior.

Cand spre-a orbirii neputinta,
Cu-o mana chinul alina,
Cand prin a sa mare credinta
Si painile le inmultea...

Ne-a aratat ca tot se poate
Si chiar pe val in mers usor,
Caci in credinta poti strabate
Imensitatile in zbor.