Nemerit

Tata, azi mă întorc acasă!
Colindul meu prin lumea necuminte s-a sfârşit.
Mai e un ceas
Până vom sta la masă,
Dar niciodată n-am să ştiu
De ce m-ai mîntuit.

Alerg spre Tine prin pulbere de stele.
Văd mâna Ta
În pragul casei noastre, cum mă cheamă.
Ştiu că Ţi-e dor
Iar eu, deşi Te-am răstignit,
Mă-ntorc la Tine fără teamă.

I-ai adunat pe toţi.
Îi văd prin orizont cum mă aşteaptă
Presimt că vor rosti bineţe,
Dar eu nu meritam atâta politeţe.

Oare de ce, chiar pe nedrept,
Dreptatea Ta e dreaptă?!


Va fi pustiu o vreme printre galaxii.
Toţi heruvimii au plecat la nuntă
Acasă e potop de armonii
Planetele aştern vecia de lumină

Se leagă orice rană azi şi orice cale frântă
Nu mai curg lacrimi printre bucurii.
Mă uit, popoarele adună sărbătoarea
Aproape că Te-aude inima şoptind

Aici se va sfârşi în nesfârşit cărarea
Eşti poate încă-o clipă nevăzut,
Dar palma Ta mă strânge către-Mpărăţie.
Îi cern prin răscolirea de minuni chemarea.

Din nou Acasă, lângă Tine,
Nici visele nu se trezesc sub freamăt de lumină.
În dorul prea uimit de frumuseţe
Aştern recunoştinţa mea deplină

Şi mă întreb, de ce atâta politeţe,
De ce m-ai aşteptat, Împărăţia mea divină?