NEGOȚUL

NEGOȚUL

Se spune că-a fost un om
Ce negoț a vrut să facă.
Și-a zis: ”Mă trezesc din somn
Și fac bani din piatră seacă”.

Cum mergea grăbit, pe drum,
Gloată multă se-auzea.
”Oare ce-o mai fi acum?”
Zise omu-în sinea sa.

Un om, din mijlocul gloatei,
La chemat, la el, să vină,
Să se lase de idei
Și să umple de lumină.

”Hm!” și-a zis omul, în sine,
”Poate că-o să am câștig
Și chiar voi ajunge bine,
Căci n-am bani nici de-un covrig!”

Cam trei ani a mers pe cale
După-acel străin prea bun,
Dar, avea o supărare:
Nu era bogat nicicum.

Nici măcar, o mare stare
De om mare, nu avea,
Credea că-i o lumânare
Ce-și topește-încet viața.

”Am plecat să fac negoț”
Și-a zis omul, cam răstit,
”Și-am ajuns să fiu un hoț,
Fur din pungă ce-i primit.

Însă este prea puțin,
Vreau mai mult, mai mult să am;
Am să vând omul senin,
Doar așa mai fac un ban!”

Omul și-a ieșit din minți
Și-a vândut, pe-al său stăpân,
Cu treizeci de arginți
Și-a plecat pe al său drum.

Drumul lui n-a mers departe,
Negoțul i-a fost în van,
N-a avut de viață parte
Nici măcar un singur an.

Dacă vrei să faci negoț,
Ia aminte la-acest om:
Pe lângă că era hoț,
L-a vândut și pe-al său Domn.

Lasă, dragul meu prieten,
Lasă tot ce e lumesc
Și-alege darul etern,
Pe Isus, omul ceresc!

El să fie a ta viață,
Tu, să fii curat creștin
Și, doar când îl vezi în față,
Ai făcut negoț din plin!