Nedespărţiţi...

Doamne, i-ai creat să fie împreună,
Două inimi într-una bătând.
Doi crini în a Ta sfântă grădină
Nedespărţiţi, Numele-Ţi lăudând.

Căci bine este Doamne, în doi
În rugă uniţi, cu lacrimi fierbinţi,
Strigând şi cerând ajutor în nevoi,
Imn de slavă înălţând apoi, fericiţi.

Azi Doamne, puţini mai sunt ca atunci
Când din ţărână primul om Tu l-ai creat
Şi lângă el chip de femeie-ai aşezat,
Dându-le a Tale înteimeiate porunci.

Căci nu era bine ca omul singur să rămână.
Bucurie ori durere, unul altuia să-şi spună.
Dar oamenii, degrabă, pe toate le-au uitat
Nepăsători, unul de altul s-au îndepărtat.

S-a dus tot ce-a fost bun odată,
Dispreţuind parcă a Tale legi divine,
Bărbatul şi femeia în casa lor, îşi sunt vrăjmaşi
Doamne, pradă focului veşnic, să nu-i laşi!

Uneşte Doamne, încă-o-dat ce atunci ai unit
Bărbatul şi femeia să fie de nedespărţit,
Şi amândoi, privind la Jertfa de pe cruce
Plăcută închinare, doar Ţie a-Ţi aduce!

Amin