Necropsie

Priviți, acest cadavru spune multe:
În primul rând e plin de leziuni –
Aș presupune că au fost insulte
Și defăimări, și alte urâciuni.

Cu toate-acestea, n-a murit suspect,
Ba dimpotrivă-atât de relaxat!
Cum nici un trai din lume nu-i perfect,
Eu cred c-a fost cu traiul împăcat.

Sunt obosite oasele, simțiți?
S-a străduit din toată-a lui ființă
Probabil pentru alții, căci, priviți,
Genunchii-s roși de multă folosință.

S-au adunat pe degetele mâinii
Însemne-ale-unei 'nalte profesiuni –
Tot mai puţin în căutarea pâinii
Și tot mai mult în semne și minuni.

Pe creier stă întins, ca un veșmânt,
Un văl de har și liniște senină,
De parcă-n scurtul trai pe-acest pământ
A fost străpuns de raze de lumină.

O fi umblat în legea împlinirii,
Purtând în minte teama înțeleaptă;
Și cunoștea preceptele iubirii,
Că mii de căi spre inimă se-ndreaptă.

Ficat, plămâni, rinichi – sunt sfărâmate,
Topite par de-un neștiut necaz,
Dar inima… aproape că mai bate,
Învăluită-n pace și extaz.

Familia e-afară și îl cere
Să-l duceți dar, vă rog, la-mbălsămat!
Eu știu că omu-i trecător, deci piere,
Dar este-un loc – bunica m-a-nvățat –
Unde trăiești etern, fără durere.
Și-acuma cred că nu-i doar o părere,
Iar omu-acest-acolo a plecat.