NECROLOGUL FIRII VECHI

Fire, eşti de vârstă milenară,
de când ai infestat Edenul.
Mergi la braţ cu omul vechi,
făcând cu el tandemul.
Prin neascultarea ta de-atunci,
şarpele, te-a-nfrăţit cu eul,
Şi-al acestui veac, stăpân,
îţi este, dumnezeul.
De veacuri pe nedrept primeşti,
imn nelimitat şi odă,
Chiar de-mpingi pe mulţi la rău,
sălăşluieşti comodă.

Puţini mai sunt aceia care,
lovesc în tine, fire,
Dorindu-şi una nouă,
din dumnezeire.
Tu nu ai vrea ca să găsim,
plăcere în Scriptură,
Vrând mereu să-i detestăm,
buna-nvăţătură.
Te bucuri cât e încă timp,
şi cât de mult pofteşti,
Dar purtătorul tău,
n-ajunge-n slăvi cereşti.

Fire, eu de-acum pe cruce,
decesul ţi-l declar,
Dorind pe Domnul să-L slujesc,
ce tot îmi dă prin Har.
Locul tău cel detestabil,
îl repudiază omul,
Ce nu mai vrea un caracter,
ce-l are cromozomul.
Apoi, cu forţa te va pune,
să stai în cuie sus
Şi va porni un nou tandem,
spre cer doar cu, Isus.

12/09/08 Londra