Necredinţa

Trăiam Eu într-o lume-nşelătoare
Ce m-a hrănit cu hrana ei stricată!
Iar şerpi necredinţei, din privire
M-au amăgit ca şi pe Eva-odată.

Un fruct frumos mi-a aşezat pe tavă
Şi îmi şoptea mereu că e gustos.
Dar înăutru era doar otravă
Muşcând din el ajuns-am eu ghebos!

Când am văzut că naintez spre moarte
Fiind eu otrăvit de cel viclean;
Atunci m-am îndreptat spre Cel ce poate
Să mă transforme după a Lui plan!

Şi tot privind la locul căpăţâni
La Cel ce a murit în locul meu.
Acel ce-ascultă glasul rugăciuni
Ma curăţat de tot ce a fost rău.

A pus în mine-o veşnică comoară
Din duhul lui care-i nemuritor! .
El a luat şi ce-a mai grea povoară
Şi m-a făcut a Lui moştenitor.

Iar când voi fi chemat de-aici acasă
În locul cel mai sfânt şi minunat!
Mă va-mbrăca în haina de mireasă
Am să trăiesc cu El pe-a lui regat.

Îl voi lăuda pentru iubirea-i mare
Ce El şi-a arătat-o pentru mine;
Şi voi trăi cu Domnul în splendoare
Acolo sus în slăvile divine.