Necredință

"...Dar, când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?"(Luca 18:8)

Prin ceața dens-a vremii, fãgãduinți divine
Ascunse-s în uitare de anii pribegiți,
Iar necredința crește, se seamãnã-ndoialã
Și mulți cad din credință, de erezii orbiți.

Cã lumea vrea dovezi, s-a sãturat sã creadã
Și spune cã răsplata pentru pãcat e mit:
"O, unde-i promisiunea de-o dreaptã judecatã,
Când toate au rãmas cum fost-au la-nceput...?"

Îmbrãțișatã-i azi a fãr'delegii cursã,
Sfințirea-i neglijatã, cã parcã s-a-nvechit,
Știința omeneascã înnãbuși conștiința
Și-a îngropat, ușor, credința în Trecut.

Cãci Dreptul guverneazã, poruncile-s istorie,
Azi lumea s-a robit în libertãți și zei;
Chemarea pocãinței strãinã-i de-omenire,
Ce-aleargã tot orbește pe drumurile ei.

Dar, trist nu e doar somnul de moarte-al creațiunii:
Desfrâu, urã, rãzboaie, pãcatu-n cinste pus,
-Cã despre toate-acestea, prezisu-ne-a de veacuri
Scriptura prin profeți și vocea lui Isus.-

Ci, ațipirea-n noapte-a Bisericii, Mireasa,
Acum, când vremea-i gata, aproape-a se-mplini,
Când Domnul, ca nicicând, mai strigã: "Deșteptarea!"
Și tot mai insensibili rãmânem, zi de zi.

Se-mprãștie-ndoialã, mulți nu mai cred vestirea,
Rãpirea iminentã-i poveste pentru-atâți...
Cãci, necredința-i lege, uitatã e iubirea
Și egoismul sumbru ne-a copleșit pe mulți.

"Aicea ne e Raiul!" - lozinca ce conduce
Creștinii amãgiți de-nvãțãtori strãini,
Cã firea și cu Harul s-au contopit în turmã,
Nãscând creștini de formã, cu suflet de haini.

Extreme spirituale nu au cruțat doctrina:
Libertinaj murdar și legalism uscat,
Învãțãtori prea-nguști, ori prea lãrgind cãrarea
Mințit-au fãrã teama și-au condamnat la Iad.

Puțini, tot mai puțini așteaptã Revenirea,
Pãmântul ne-a furat dorința de-a zbura,
C-adeseori ni-e inima legatã jos, aicea,
Când Cerul ne așteaptã în El a ne-ancora.

Și totuși, Domnul vine, noi știm cã mult nu este,
Nimic din ce-a promis cãzut-a la pãmânt,
Cuvântul Lui e veșnic, rãmâne în picioare,
Chiar dacã tot din lume e praf purtat de vânt.

"Trezește, Doamne, azi Biserica-adormitã,
Cãci candela aprinsã începe-a lâncezi
Și pune-n noi dorința de-a-Ți aștepta venirea
Cu inima curatã, pânã în zori de zi.

Credințã, Doamne,-Ți cerem în vremea cea din urmã
Credințã neînfrântã de gânduri omenești
Și pân' la-ntâmpinare, Tu pașii ni-i îndrumã
Mai mult spre cãutarea trãirilor cerești!".

Amin