Ne încredem

Ne încredem în puterea ce am primit în dar
Și în înțelepciunea ce-a revărsat, ca har.
Ne încredem în lumina ce o avem din El
Și ne îndreptăm grăbiți să ne atingem țel.

Ne încredem și zărim ades câte-o dovadă
De grijă și iubire, ce o lăsă să cadă,
Să vină peste noi și să ne însoțească
Pe verzi pășuni alese, menite să înflorească.

Ne ducem alergarea cu avânt și cu mult zel
Când pașii noștri-s martori la daruri fel de fel,
Când inima străbate plaiuri mii și mii
Și când vedem cărarea cu ochii de copii.

Atunci, atunci zâmbim, ne încredem și alergăm
Căci ne e luminată cărarea ce-o urmăm
Dar... Dar când se lasă zorii peste verzi câmpii,
Când nu străluce luna și nu se aprind făclii?

Când vara-i o poveste și soarele-i un vis,
Când ciorile se adună și aduc un gri abis,
Când nu mai sunt acele mărunte bucurii,
Când totul e tăcere, doar vântul prin pustii... ?

Atunci? Atunci, ce ne vom face? Ce vom mai năzui?
Pe ce cuvânt vom pune a noastre temelii?
Cine și ce ne-ar ține pașii neclintiți?
În clipele acelea când vom fi obosiți?

Când nu se-ngână pacea cu firul de speranță,
Când nici cel mai puternic nu are cutezanță
Să își destrame rostul în aburi arămii
Atunci... atunci vom crede, cu ochii de copii?