text Poezii crestine

Ne iartă!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionescu Petru
Ne iartă!

A fost o zi solemnă care mereu se-așterne
În amintirea celor scăpați de-al morții somn
Când pe un deal departe din slăvile eterne
S-a coborât să moară al Nemuririi Domn.
S-a dat de bunăvoie ca jertfă fără vină
Să poată să dezlege de lanțuri și păcat
Pe-acei ce-n neagra noapte sunt fără de lumină
Și fără nici o țintă aleargă ne-ncetat.
Acolo la Golgota a fost o mare gloată
Așa plină de ură mereu batjocorind
Pe Domnul plin de milă și fără nici o pată
Cu-a lumii-ntregi povară asupra Lui fiind.
Fruntașii cei de seamă și-ntreaga adunare
Chiar și soldații Romei îl înfruntau murdar
El îi privea cu milă și suferea-n răbdare
Amara suferință pe-al Golgotei altar.
Din mâinile-I străpunse, din coastă și picioare
A curs până la capăt curat și Salvator
Al nemuririi sânge plătit pentru iertare
Și pentru împăcare cu Tatăl Creator.
Nu numai ei Isuse ți-au cauzat durere
Ci fiecare Doamne, și eu și toți la rând
Cu vorba, fapta și-ades cu gândul în tăcere
Când am lovit în Trupu-Ți pe cruce atârnând.
În spinii de pe fruntea-Ți atât de-nsângerată
Și-n cuiele bătute vedem al nost' păcat
Și eu și cei de-acolo și omenirea toată
Te-am pus Doamne pe cruce și-n față Te-am scuipat.
Prin moartea Ta Isuse făcut-ai ispășirea
Pentru cei smulși din lume, de Tine mântuiți
Care prin ascultare Ți-au prețuit Iubirea
Și-au înțeles că-n Jertfa-Ți de rău sunt curățiți.
Ne iartă Doamne Sfinte că Ți-am produs durere
Și ne ajută-n luptă să fim biruitori
Să ne conduci cu brațu-Ți cel plin de mângâiere
Spre țara minunată de dincolo de nori.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>