Ne grăbim întotdeauna,

Ne grăbim întotdeauna, oamenii să-i judecăm,
Nu avem acea răbdare, ca pe ei să-i ascultăm,
Aruncăm mereu doar vorbe, care lasă răni... dureri,
Arătăm dispreț când gura, are ea numai păreri.

Spunem despre unii... alții, că ei nu sunt pocăiți,
Fară să aflăm povestea, ei în care-s chinuiți,
Luptele ce-n zi și noapte, ei le duc cu-atâta greu,
Fără să le știm iubirea, ce-o au pentru Dumnezeu.

Vedem doar perfecțiunea, ce spunem că o avem,
Mai spunem că suntem sființii, fără să ne cercetăm,
Fără ca să știm ce lupte, are cel de lângă noi,
Judecăm cu ușurință, spunând că suntem eroi.

Însă Domnu-n cartea sfântă, altceva ne-a arătat,
Cum să fie-acea vorbire, care El ne-a învățat,
Ea să fie ziditoare, nu să fie o părere,
Care duce-un suflet astăzi, într-o lume care piere.

Să privim la om cu milă, fără ca să judecăm,
Pe acei legați... Stăpânul, spune să îl ajutăm,
Celui trist, noi bucurie, s-aducem în viața lui,
Să nu-l facem ca să plângă, căci și el e-al Domnului.

S-avem inima mai bună, s-avem milă ne-a cerut,
Căci și pentru noi pe cruce, răstignit El a avut,
S-arătăm și noi iubirea, ce în dar nouă ne-a dat,
Ca acel ce astăzi plânge, să nu fie judecat.

Dă-i o șansă celui care, este astăzi lângă tine,
Să îți spun-a lui durere, ca și lui săi fie bine,
Tu ascultă-l, căci și Domnul, pe tine te-a ascultat,
Tu arată-i azi răbdare, cum și El ți-a arătat.

Lasă gândurile rele, despre cel ce luptă greu,
Ele sunt doar gânduri negre, nu sunt de la Dumnezeu,
Să fii blând cum a fost Domnul, să fii înțelegător,
Căci și cel lovit de diavol, după cer are un dor.