text Poezii crestine

Ne-aștepți la țărmul vieții noastre

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ne-aștepți la țărmul vieții noastre,
Cu Tine vrei ca să prânzim,
În dimineața zilei care,
Te vom vedea sub cer senin.

La masă-ntinsă împreună,
Vom sta cu cei ce te-au slujit,
Când vremea suferinței grele,
Își va avea al ei sfârșit.

Chemarea care-i auzită,
E astăzi pentru-ai Săi copii,
Doar pentru noi e pregătită,
Țara luminii-n veșnicii.

Un loc ce-i plin de primăvară,
Și-așteaptă robii prigoniți,
De Tine-s așteptați la malul,
Cărării celor ne-ațipiți.

Ne-aștepti pe urma ce-ai lăsat-o,
Atotputernic Dumnezeu,
Ai înviat s-avem noi viață,
Căci viață este-n harul Tău.

Ești poarta către nemurire,
Ești adevăru-ntruchipat,
În Tine este fericirea,
Eternitatea am aflat.

Tu vii curând... e-atat de-aproape,
Răsplata ce-i va-ncorona,
Pe cei ce au păzit cuvântul,
Iubind mereu porunca Ta.

Luceafărul din dimineață,
Ești numai Tu... vei răsări,
Când norii nopții ce sunt astăzi,
Vor dispărea... Tu vei veni.

Ne-aștepți la capăt de-alergare,
Cu haine albe-a ne-nălța,
Ca să ne duci la pomul vieții,
Odihnă veșnic-a afla.

Afara câinii vor rămâne,
Închinători la străini,
În cer vor fi acei ce astăzi,
Aici sunt numai pelerini.

Un har pe ei îi însoțește,
Un scut ceresc pân-la sfârșit,
Aleșii Lui din straja zilei,
Doar pentru ei El s-a jertfit.

Ca Mielul blând tacu pe cruce,
Să fie astăzi așteptat,
Mireasa, Duhul strigă... , , Vino! ! ! ,
De-aleștii Tăi ești așteptat".
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>