Ne-ai iubit întotdeauna

Ne-ai iubit întotdeauna, cu o dragoste aprinsă,
E iubirea ce nu poate, de nimic să fie stinsă.

Ne-ai iubit când crucea-n spate, o duceai nevinovat,
Dar și-atunci când de mulțime, erai Tu lovit... scuipat.

Ne-ai iubit fără măsură, Căci Tu ești nemărginit,
În iubirea ce odată, ne-a salvat, ne-a mântuit.

Tot prin ea iertai mulțimea, ce pe cruce te-a urcat,
N-ai vrut unul să se piardă, ne-ai iubit cu-adevărat.

Ne-ai iubit cum niciodată, nimenea nu ne-a iubit,
Frumusețea Ta divină, pe deplin ne-a cucerit.

Ne-ai dat inimilor pace, și nădejde Tu ne-ai dat,
S-așteptăm o zi în care, vom zbura spre ceru-nalt.

Ne-ai iubit... Tu ești iubirea, numai Tu poți dărui,
Viața care niciodată, nu se poate ea sfârși.

Cerul, străzile-aurite, din iubire ni le-ai dat,
Căci în milă, bunatate, ești Isus nemăsurat.

Ne-ai iubit cu adevărul, dăruit care ne-a fost,
Să ne fie viața-ntreagă, pentru Tine cu folos.

Nu uităm nicicând iubirea, care ne-a răscumpărat,
Care te-a urcat pe cruce, ca să mori nevinovat.

Nu uitam nici dăruirea, ce la Tine am văzut,
Când urcai iubind calvarul, Doamne l-ai urcat tacu! ! !

În tăcerea-n suferință, s-a văzut iubirea Ta,
Ea și astăzi se mai vede, nu se poate termina.

Ne-ai iubit lăsând în urmă, slava... îngerii cântând,
Ca să mori pe dealul crucii, omenire-atunci salvând.

Ai dat totul pentru omul, păcătos și răzvrătit,
Ca să vadă cât de Tine, este el mereu iubit.

Ne-ai iubit... și-a Ta iubire, fiii Tăi ea ne-a făcut,
La sfârșitul alergării, să avem un început.

Sus... în Țara veșniciei, unde va domni mereu,
Doar iubirea-ți nesfârșită, căci în veci eși Dumnezeu.
Amin