Ne-ai invatat iubirea

Ne-ai invatat iubirea

Ne-ai invatat iubirea si umilinta sfanta
Cand ai venit Iisuse, la noi jos pe pamant.
Si pana azi, zadarnic atatia se framanta,
Sa Te urmeze-n alt chip, nu dupa-al Tau cuvant.

Ce straniu mi se pare, sa stiu ca am atatea,
Ce n-au nici o valoare la cumpana din cer.
C-am strans zadarnic lucruri, si mi-am pierdut puterea
Cladind nisip, pe visuri ce praf se fac si pier.

De ce-am nevoie oare, de-atata bogatie?
Cand Tu Iisuse Doamne, n-ai vrut sa fi bogat.
De ce mandrii desarte, cararea mi-o imbie?
Cand drumul umilintei, Tu, Rege l-ai umblat.

Ce straniu mi se pare sa am o casa mare,
Cand stiu ca Tu, adesea, n-aveai macar un pat.
Ciudat, eu stau in tihna, si toti imi dau onoare,
Cand Tu, Stapanul lumii, erai un alungat.

Si vanturi aspre, uscate, ti-au usturat obrajii,
Ce lacrime amare varsat-ai in pustiu,
Iar noi la mese pline, petrecem fara grijuri.
Crestinii de-azi Iisuse, de lacrimi nu mai stiu.

Ne-a inrobit confortul si banul ne indoaie.
Am vrea mai mult sa strangem, in pumnul nostrum mic,
Secatuim pamantul de aur si gunoaie;
Si doar avem atatea, iar Tu n-aveai nimic.

Ai adunat pe drumuri, saracii si descultii,
I-ai invatat iubirea, iar ei Te-au ascultat.
Cu vamesii la masa ai stat Stapane-al lumii,
Cu pacatosii-n strada si nu Te-ai rusinat.

Iar noi umblam pe drumuri fara capat
Si strangem intre palme, furtuni de patimi reci.
Ne-am inaltat statuia si ne-admiram portretul,
Dar inimile-s goale, pusti suntem si seci.

Ne-am adunat averea din muguri de urzica,
Din valuri fara soare, din roua fara zari.
Si ne falim cu steaua, ce mandra se ridica
In mintea ratacita a unor muritori.

Ce mult vrea sa ne spuna, umblarea Ta prin lume,
Privind avutul nostru, hambarul incarcat
si fata dolofana; Iar Tu, tarand o cruce,
Masori Ierusalimul, descult si-nsangerat.

Si cum voi sta-n picioare, in ziua cea din urma,
In fata Ta Iisuse, cand eu aici am strans
Din zi in zi, mandrie si fala si putere
Iar Tu, umbland prin lume, ai suspinat si-ai plans.

Ma iarta, o Parinte, ca-abia-nteleg strafundul
Adanci umilinte in care Te-ai nascut,
De-abia ca pot pricepe poteca spre gradina,
Si locul unde-n spasme, paharul l-ai baut.

Si fa-ma, o Stapane, sa vad clar adevarul,
Ce niciodata lumea nu mi l-ar putea da.
Ca mult mai mult ca toate, in viata cantareste,
O inima predata pe-altar in slujbaTa.

Arata-mi drumul slavei ce duce spre lumina,
Cununa bucuriei ce-o dai celor ce plang.
Invata-ma ca pacea o dai in stramtorare,
Ca roadele rabdarii din lacrime se strang.

Ca dragostea e aur, e cel mai scump tezaur
Dar, n-are stralucire far-de valoarea Ta,
Si-ajuta-ma ca-n toate sa caut umilinta
Ca numele Tau Doamne, sa pot a-L inalta.

Amin