Ne-adunăm cu toții astăzi

Ne-adunăm cu toții astăzi,
Într-o casă de-adunare,
Ușa ei mereu deschisă,
Este pentru fiecare,
Însă câte-odată intră,
Cineva... ce nu-i dorit,
Dar noi spunem... te rog intră,
Mai spunem... bine-ai venit.

Ne aduce-o-nvățătură,
Care firii noastre-i place,
E mai lentă... mai ușoară,
Dar pe mulți ea îi întoarce,
De pe drumul care Domnul,
Pentru noi mult a luptat,
Dar primim azi musafirii,
Ce ne-ntorc ei în pâcat.

Spun că lumea de afară,
Trebuie compătimită,
Și-n a noastră adunare,
Tot ea trebuie primită,
Dar noi nu-nțelegem care,
Lume s-o compătimim,
Și deschierm larg azi ușa,
Ca păcatul să primim.

Nu-i trebuie crăpătura,
S-o găsească ca să vină,
Ușa pentru ea-i deschisă,
Și-adunarea este plină,
De o lume colorată,
Nu e dintr-o cusătură,
De o lume fericită,
Doar cu zâmbete pe gură.

Frați... surori... nu omul care,
Vine să se pocăiască,
Este lumea de afară,
Ci el vrea să se căiască,
El este chemat de Domnul,
Este fiul cel găsit,
El e cel ce-n adunare,
Trebuie mereu privit.

Lumea care astăzi intră,
Ce ne-aduce ea fiori,
Este din cauza noastră,
Că n-am fost noi vegheatori,
A venit ea cu plăcere,
Cu ascunsele păcate,
Ce nu credem că-s greșite,
Nici că trebuie iertate.

Să deschidem larg azi ochii,
Să vedem ce am primit,
Amabilitatea noastră,
Azi cuvântul a hulit,
Am lăsat mereu rușinea,
Să fie pe primul loc,
Să nu refuzăm pe nimeni,
Să nu-i supărăm deloc.

Tu... și eu, ce-aducem astăzi,
Lumea-n sfânta adunare,
Să intrăm în mijlocire,
Mijlocire de iertare,
Și să scoatem lume-afară,
Să nu fim noi scoși cumva,
De Acel ce astăzi strigă,
-- Adunarea e a Mea.