Năzuinţă

Mai viu, mai nou cu orice pas,
Eu năzuiesc într-una.
Îmi știe inima un glas
Care-a făcut din cioburi vas
Și mi-a lăsat arvuna.
Iar azi, mă țin pe-acest meleag
De Tine dor, de Tine drag.

Și-n ziua când va fi s-apuc
Uimirea de-a-Ți fi frate,
La pieptul Tău voi sta uituc
Iar la picioare-am să-Ți aduc
Doar cântecele toate
Ce se ivesc acum, pe rând,
La Tine-n cer, la mine-n gând.

Cu roada Duhului în sân,
Adun cu sete mustul;
În spicul grâului rămân,
Căci Te-am gustat, iubit Stăpân,
Și mă cunoaște gustul.
Spre chipul Tău mă-ntorc și vin,
De mine gol, de Tine plin.

În arca-n care m-ai trimis
Să mi se-adune zelul
Mă las robit de-același vis:
Spre taina cerului promis,
Să zbor ca porumbelul.
Și, așteptând, mai fac un geam
Cât timp mai pot, cât timp mai am.

Pe drumul șerpuind ’napoi
Am împlântat ulucii;
Privesc mai sus și mai vioi
Și, fie viscol sau noroi,
Stau tot pe Dealul Crucii –
Rănit de drum și-anevoință,
Biruitor prin năzuinţă.