Nașterea Domnului

Pe cer, în noaptea-aceea, ardea un colb de stele
De-asupra omenirii cu păcătoase gloate,
Cu Regi, pe fruntea căror sclipeau coroane grele,
Cu-împărății supuse pe veci pieirii toate...

Și-atunci, în noaptea-aceea senină și adâncă,
Zăriră magii lumii, pe cer, o mare stea,
O stea străluminată, nemaivăzută încă,
Și-au fost purces, cu daruri, călăuziți de ea !...

Căci - cititori în stele fiind în noaptea humii -,
Trei magi știau că vine, cu strălucire foarte,
Iisus Mântuitorul sau Împăratul lumii,
Cel Care-avea să calce cu moartea peste moarte ?...

Ei au știut că-n lume Cel care-avea să vină,
Va -ntuneca, prin mila-I, toți regii și-împărații :
La slabi va da toiege, la orbi va da lumină,
Va sătura flămânzii, va adăpa-nsetații !...

Și L-au aflat pe-Acela a Cărui sfântă milă,
Ca soarele venit-a pe oameni să-i mângâie,
Și magii-ngenunchiară pe umedă argilă,
Și daruri I-au dat : aur, și smirnă, și tămâie !...

Atunci, berbecii, boii, vițeii și asinii,
Cu-al răsuflării abur, au încălzit pe-Acel
A Cărui sfântă frunte urma s-o -ncingă spinii,
Și-n cuie mari, pe cruce, să-L bată Israel !...