Naomi şi Rut

NAOMI ŞI RUT

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

În ţara Moab se trăia mai uşor,
Mai bine, căci pâinea aleasă
Şi miere, şi lapte, în vasele lor
Avea fiecare în casă.

Ţinutul acela Moab s-a numit,
O ţară cu multe tradiţii,
De-acolo Esau cu ai lui a ieşit
Să-ntâmpine israeliţii.

În ţara vecină spre-apus, răsărit,
Pe timpul, pe vremea aceea,
O foamete mare în toţi a lovit
În ţara numită Iudeea.

Această urgie numită blestem
Se-ntinde cu mare putere,
Şi-oraşul pe-atuncea numit Betleem,
Simţeşte aceeaşi durere.

Naomi-poemul pe care îl cânt-
Femeia cu soţul, copiii,
Ei pleacă de-acasă spre noul pământ
Să scape de groaza urgiei.

Să scape de foametea care-a lovit
În holdele-atât de sărace,
Astfel de acasă cu toţi au pornit
Dorind să trăiască în pace.

"Naomi, femeie plăcută, ne laşi!"
- Femeile-i cântă poemul-
Acolo în ţara străină-s vrăjmaşi!
Cum poţi tu să laşi Betleemul?

Aici e altarul de Iacov zidit,
Altarul puterii divine,
Aici DUMNEZEU lui Avraam i-a vorbit,
Naomi, rămâi, e mai bine!

Aici în Iudeea, în ţara de vis,
Va fi iarăşi lapte şi miere,
Când DOMNUL va şterge al nostru zapis,
Păcatul, întreaga durere.

Poporul acesta adus din Egipt,
O viţă de soi roditoare,
Din nou rădăcina şi-a-întins, şi-a înfipt,
În apele lumii murdare.

De-aceea e lipsă de pâine, să ştii,
Abaterea-i fără măsură,
Dar totuşi Naomi, noi nu vom muri!
Căci DOMNUL din nou se îndură!

Adu-ţi deci aminte de vechiul asalt,
De trecerea mării adâncă
De mana adusă din cerul înalt,
De carne, şi apă din stâncă!"

Oricâtă dorinţă, oricât ar fi vrut
Vecinii să-i ţină, să steie,
Ei pleacă de-acasă spre noul ţinut,
Din ape străine să beie.

În ţara străină sunt alţi dumnezei,
De-aramă, de piatră cioplită,
E pâine destulă, e şi pentru ei,
Dar pâinea cu moartea-i plătită.

Căci anii trecură, s-au dus, au zburat
Aproape vreo zece la număr,
Dar numai durere, dureri au lăsat,
Ca piatra de moară pe umăr.

Bărbatul se stinge, întâiul necaz,
Ce scumpă e pâinea plătită!
Curg lacrimi de jale, curg lacrimi pe-obraz,
Naomi e aspru lovită.

"De-acum mângâiată voi fi lângă ei,
Feciorii, nurorile, poate,
Sătulă de anii atâta de grei,
Sătulă de-acuma de toate..."

Copiii, feciorii, bărbaţii iudei,
Doi cedri din marea pădure,
Sunt tineri, dar iată muriră şi ei,
Naomi mai poate să-ndure?

Trei triste morminte, trei stele s-au stins
Şi tatăl, şi fiii durerii,
Pe marea cea mare, pe cerul întins,
Coboară amurgu-nserării.

Lipsită de-acuma de tot ce-a iubit,
De soare şi stele, de ţară,
Simţi cum paharul cel plin s-a golit
Făcându-i viaţa amară.

Cu faţa zbârcită, cu părul albit
De vântul cel aspru ce bate,
Sărmana, deodată un dor i-a venit
De ţară, de vechea cetate.

"Acolo mai este un licăr de jar
Din focul speranţelor mele!
O, tu Betleeme al ţării hotar,
Tu dorul durerilor grele!

Nurorile mele, eu vreau să vă spun,
În urma atâtor talazuri,
Eu vreau să mă duc spre pământul străbun
Să uit de a mele necazuri!

Rămâneţi aicea în ţară la voi!
Veniţi să vă dau sărutare!
Voi fiicele mele, feciorii cei doi
Şi soţul, durerea mea mare,

Ei stau de acuma toţi trei în mormânt
Aici, în a voastră cetate,
Eu vreau să mă duc spre pământul cel sfânt
Să-mi stâmpăr durerile toate!"

"Vom merge cu tine, vom merge şi noi
Acolo în ţara frumoasă!"
"Nu, fetele mele, plecaţi înapoi
La mamele voastre, acasă!

Eu sunt prea bătrână, copii nu mai am,
Acolo, în singurătate,
În ţară la DOMNUL găsi-voi balsam
Să-mi vindece ranele toate"!

Ce jale nespusă, ce lacrimi, ce plâns!
Nurorile ei o sărută,
Femeia Naomi la sânu-i le-a strâns,
În clipa durerii le-ajută.

"Nurorile mele rămâneţi, căci eu
Mă duc înspre ţara străbună!"
Ce grea-i despărţirea, e-atâta de greu!
Au plâns toate trei împreună.

Şi una se duce, lăsându-i sărut
Pe frunte, pe faţa-i smerită,
Dar nora aleasă cu numele Rut,
Rămâne de soacră lipită.

Voi merge cu tine spre-acelaşi palat,
Sau poate colibă sărmană,
Căci eu sunt decisă să-ţi fiu neîncetat
Balsamul pe suflet, pe rană.

"Voi merge sub steagul poporului tău
Să-ţi fiu credincioasă în toate!
Îndure-se DOMNUL de sufletul meu
Cu milă, cu-a Lui bunătate!

Voi merge acolo pe lan să adun
Din spicele coapte, căzute,
Iar firele multe în snopi să le pun,
Mă rog DUMNEZEU să m-ajute!"

Astfel se desprinse de tot ce-a avut,
De ţară, de-a ei moştenire,
Femeia aceea cu numele Rut,
Cuprinsă de-o mare iubire.

"Şi tată şi mamă, şi fraţi, şi surori,
Veniţi să vă dau sărutare!
Căci DOMNUL mă cheamă spre ţara cu flori,
Acolo, departe, în zare."

Astfel cele două pustiul străbat
Pe jos, cu toiegele-n mână,
Spre ţara lui Iuda, spre locul visat,
Departe de ţara păgână,

Femeile toate se-adună, se strâng,
Cetatea-i salută sosirea,
"Naomi, Naomi! -femeile plâng-
Ce lungă ne-a fost despărţirea!"

"Femeia plăcută s-a-ntors înapoi!
Naomi! -cu toate strigară-
Dar soţul lipseşte, şi fiii cei doi
Sărmana, ce viaţă amară!"

Surorile mele de cale, de drum,
Voi fiice născute din Sara,
Să nu îmi mai ziceţi Naomi de-acum,
Mai bine numiţi-mă Mara!

Căci sufletul meu e atât de amar
Ca fierea, mai rău ca pelinul,
Din ziua când DOMNUL mi-a dat din pahar
Să beau fără murmur veninul.

Copiii şi soţul s-au dus, au plecat
Lăsându-mi în suflet povara,
Şi iată că toate de-atunci s-au schimbat,
De-aceea numi-ţi-mă Mara!"

Sărmana femeie, aşa a crezut
Că poartă pedeapsa străbună,
Dar DOMNUL prin toate o cheamă pe Rut
S-o facă a ţării cunună.

Să fie o piatră aleasă pe zid,
Din ea să se nască Măria,
Căci iată din Rut se născuse David
Şi regele păcii, MESIA.

De-aceea Naomi, Cel Veşnic, Cel Sfânt,
Te-a pus în cuptoare de-aramă,
Căci El te-a ales ca să fii pe pământ
Bunică iubită şi mamă.

De-aceea alungă întregul necaz
Căci soarele iarăşi răsare!
De-acum sprijinită vei fi de Boaz,
Boaz îţi va da de mâncare.

Căci iat-o pe Rut după spice s-a dus
Să caute şi astăzi, şi mâine,
Căci poartă de grijă iubirea de sus
Să aibă sărmanele pâine.

Boaz îi salută pe secerători
Şi plin de mirare le zice:
"Dar cine-i aceea ce-adună din zori
Atâtea mulţime de spice?"

"E Rut moabita, venită la noi
De-acolo, din ţara vecină!"
Astfel se văzură pe câmpuri cei doi,
Boaz şi femeia străină.

Iar după aceea cei doi s-au unit
Dând spice de aur trăirii,
Bunicii lui David cu snopi au venit,
Şi-n urmă cu snopul iubirii.

Aici în cetatea vestită de ani,
Şi Iosif, la fel şi Măria,
Doi tineri din Iuda, doi tineri sărmani,
Îl poartă pe braţ pe MESIA.

O, tu Betleeme, tu loc minunat,
Poemele tale sunt sfinte!
Naomi şi Rut pân-aici au cântat,
Iar noi de aici înainte.

Cântarea aceasta de noi a vorbit
Tu soră, tu Rut, moabită,
HRISTOS pentru tine un preţ a plătit,
Prin moarte ai fost mântuită.

Boaz reprezintă pe DOMNUL ISUS
Cu holdele coapte şi pline,
Iar secerătorii ce-n lanuri s-au dus
Sunt fraţii, Biserici creştine.

El are şi roabe, şi robi pe ogor,
Şi roaba din casa pustie,
Ce strânge şi spice, şi bea din ulcior,
Şi-n urmă îi este soţie.

Naomi înseamnă poporul evreu,
Iar Rut dintre neamuri aleasă,
Unite în dragostea Lui DUMNEZEU,
Au dreptul să fie Mireasa.

De tine e vorba, iubită, iubit,
Din lanul cu spicele rare,
Sunt holdele coapte, suntem la sfârşit,
Nu-i mult până DOMNUL apare.

Din Rut şi Naomi învaţă să ştii
Când vântul se-agită, şi marea,
În luptă cu moartea să poţi birui,
Trăieşte de astăzi răbdarea.

Lipeşte-te tare de DOMNUL, şi stai
Ca Rut de Naomi, şi jură
Că nu te va-ntoarce din drumul spre rai
Nici moartea, nici altă făptură.

Dincolo de munte se vede un nor,
Se vede o ţară bogată,
Tu mergi înainte biruitor,
Căci drumul pustiei se gată.

HRISTOS te salută cu: Bine-ai venit!
Naomi plăcută şi bravă!
-Sau frate, sau suflet de-atâtea lovit-
Primeşte-ţi cununa de slavă!"

O, fă-ne ISUSE asemeni lui Rut!
Nici moartea să nu ne înfrice!
Să mergem pe lanuri, căci timpu-i trecut,
Să strângem de-acuma la spice!

AMIN