'Naintea Ta se-nchină munții

' Nainyea Ta se-nchină munții
autor. Diana (G. U)

' Naintea Ta se-nchină munții, ce pân-la cer s-au înălțat,
Au înțeles că Tu ești Doamne, Acela care i-ai creat,
Și apele de mări întinse, de Tine-ascultă Dumnezeu,
Și valurile ridicate, ți se supun Ție mereu.

Și norii gri merg după glasul, care din ceruri e-auzit,
Au înțeles ca Tu ești Doamne, Acela ce i-ai întocmit,
Și stelele privesc spre Tine, și soarele e-ascultător,
Și razele strălucitoare, Ție se-nchină când cobor.

Un cânt răsună, cânt de glorii, la Tine este înălțat,
De inimile ce-s supuse, în vremea grea de așteptat,
Stau florile în așteptare, așteaptă doar venirea Ta,
Și firul cel de iarbă Doamne, ne-nvață el a aștepta.

Și ploaia caldă ne învață, Să devenim mai buni din răi,
Căci totul este-o trecătoare, nu se vor trece doar ai Tăi,
Și vântul Doamne ne învață, cum noi ascultători să fim,
Căci el îndată nu mai bate, când strigi de sus... toți amuțim.

Te-aude și urechea surda, căci vrei Tu auzit să fii,
Te strigă muții cu dorința, de a ajunge-n veșnicii,
Căci doar la Tine e puterea, și sus în cer și pe pământ,
Tu poți să dai și aripi sfinte, ce zboară doar spre locul sfânt.

Croiești cărări printre ruine, nimic nu poate-n faț-a-ți sta,
Căci Tu ești Cel care și moartea, ai biruit-o-n lupta grea,
La Tine Doamne este viața, și morții poți să îi învii,
Ești focu-aprins ce-i de iubire, ești focul dragostei dintâi.

Ești începutul și sfârșitul, sunt toate doar în mâna Ta,
Tu ești izvor de apă vie, pentru acei ce vor să bea,
Ești steaua cea strălucitoare, ce luminezi în ceas târziu,
Tu înverzești și uscăciunea, rămasă singură-n pustiu.

Trezire dai celor ce-n moarte, au adormit pe-acest pământ,
Putere celor ce coboară, înalti la Tine orice gând,
Deschizi și cerurile Doamne, te-apleci s-auzi și glasul meu,
A unui păcătos ce strigă, la Tine sfinte Dumnezeu.
Amin