Nădejdea mea e Dumnezeu

Nădejdea mea e Dumnezeu,
O stâncă ce nu se clintește,
Când valul lumii este greu,
Iubirea Lui mă ocrotește.

​Nu-mi este sprijin stâlp de lut,
Dar nici averea trecătoare,
Ci doar Acel care-a știut,
Să-mi dea din dragoste iertare.

​Când drumul pare fără porți,
Și umbre se adună-ntruna,
El dă lumină celor morți,
E soare când apune luna.

​Nădejdea mea e Dumnezeu,
Păstorul blând ce mă conduce,
Să las povara, visul meu,
La umbra sfintei Sale cruce.

​Și chiar de cerul ar tăcea,
Eu merg voios pe a Sa cale,
Căci am nădejde-n Dumnezeu,
Vre-o teamă n-am când trec prin vale.

Nu sunt orfan pe-acest pământ,
Chiar de mă simt singur pe lume,
Mă poartă-al Duhului Sfânt vânt,
Spre Patria cu sfântul nume.

Căci în scânteia unui gând,
Și în tăcerea de sub stele,
Îl simt pe Tatăl așteptând,
Să șteargă lacrimile mele.

​Nădejdea mea e Dumnezeu,
Când trupul obosește-n luptă,
El este legământul meu,
Și nici-o forță nu-l mai rupe.

Izvor de apă în pustiu,
Și adăpost în zi de trudă,
E Glasul care strigă: „Viu!”
Când nimeni n-ar vrea să m-audă.

​Așa pășesc spre veșnicii,
Cu inima de pace plină,
Lăsând în urmă mărăcini,
Culeg doar flori ce-s din lumină.

Căci nu e munte prea înalt,
Nici mări să nu le pot străbate,
Cât timp am brațul Lui cel drept,
Purtându-mă prin ele toate.

​Nădejdea mea e Dumnezeu,
De-acum și până-n veșnicie,
Îmi este numele Său sfânt,
Aducător de bucurie!

În palma Lui sunt scris pe veci,
Cu slove de iubire sfântă,
Chiar dacă-mi sunt căile reci,
Speranța-n pieptul meu doar cântă.

Căci nu sunt rob acestei zi,
Nici sclav al umbrelor străine,
Prin El pe-oriunde aș păși,
Voi fi spre slăvile divine.

​Nădejdea mea e Dumnezeu,
Când ceasul cel din urmă bate,
Să zbor spre cerul Lui mereu,
Lăsând suspinele deșarte.

Voi lepăda veșmânt de lut,
Ce m-a ținut legat de glie,
Să-L văd pe Cel ce L-am crezut,
Stăpân pe drum spre veșnicie.

Nici ochiul n-a putut vedea,
Nici mintea-n zbor n-a bănuit,
Ce nuntă mare va serba,
Sufletul meu cel izbăvit.

Căci dincolo de nori și ceață,
Unde dureri nu mai pătrund,
Voi bea din râul plin de viață,
Și-n Slava Lui am să m-afund.

​Nădejdea mea e Dumnezeu,
Luceafărul ce nu apune,
El este începutul meu,
Și-a rugăciunii mele nume.

Nu mă mai tem de nici-un greu,
De nic-o umbră, sau de ger,
Căci dragostea în șoapte sfinte,
Mă ancorează strâns de cer.

​Voi trece pragul cu sfială,
Dar cu un dor nemărginit,
Să-i mulțumesc pentru-ndrumare,
Și pentru tot ce-am suferit.

Căci orice ghimpe de pe cale,
A fost un har de ne-nțeles,
Să urc pe muntele din vale,
Să fiu de Domnul meu ales.

​Nădejdea mea e Dumnezeu,
Aminul sfintei mele vieți,
În El găsesc sfârșitul meu,
Și poarta marii dimineți!

Rămân în El, rămâne-n mine,
Până când timpul va pieri,
În slăvi eterne și divine,
În veci de veci îl voi slăvi!
Amin