Nădejdea mea e Dumnezeu

Nădejdea mea e Dumnezeu, e Cel ce mie-odată,
Mi-a spus... copile ești al Meu, iar Eu ție-ți sunt Tată.

El de la moarte m-a salvat, când mă strângea în mână,
Când eu credeam că moartea... ea. . mie îmi e stăpână.

E Cel ce mie azi mi-a dat suflarea ce-i cerească,
Mi-a spus că până la sfârșit, El o să mă iubească.

Mi-a spus... copile de m-asculți, voi fi mereu cu tine,
Eu azi l-ascult, c-am cunoscut... ce este rău... ce-i bine.

Nădejdea mea e Cel ce-i sfânt, e marea mea comoară,
Ce-n viața mea eu am găsit, în vreme de ocară.

El este Cel mai minunat, El este-a mea iubire,
El mie viață-n dar mi-a dat, plină de fericire.

Bătaie-n inimă mi-a pus, când ea era străpunsă,
De mâna Lui inima mea, atunci ea a fost unsă.

Cu mângâieri, cu sânge sfânt, pe Golgota ce-a curs,
Tu ești nădejdea mea mereu, doar Tu vei fi Isus.

Nu vreau nicicând ca să o pierd, căci e a mea valoare,
Niciunde nu o pot găsi, doar la Tine sub soare.

O voi păstra, cu Tine-n gând, și cu ea Domnul meu,
Cu-acea nădejde voi păși, spre Tine eu mereu.