Nădejdea mea

Nădejdea mea rămâne o Lumină
Ca stelele de dincolo de noapte,
Clipește strălucind diamantină
Ca un stindard, de Viață fără moarte,
Și n-am s-o port în inimă, ruină
Și nici s-o știu că plânge și suspină.

Te du Nădejde, scaldă-te în Soare,
Dincolo de nor, senină să te ții
Și nu privi la rana ce mă doare,
Fir de nisip pe lângă veșnicii
Fără dureri și lacrime amare,
Cu bucurii și-a Cerului splendoare.

Nădejde ce frumoasă ești crescândă,
Ce orizonturi îmi așezi sub pleoape
Ca ochiul meu să poată să cuprindă
Un cer senin, atâta de aproape!
Doar printr-un pas de Dragoste flămândă,
Să trec din ape-n Ape, în izbândă.

Nădejde sfântă de nu te-aș avea
Aș fi demult tăciune stins pe vatră,
Tu ești un pas viteaz-naintea mea
În zorii dimineții luminată
Și îmi vei fi și-n clipa cea mai grea
Reper cu strălucirile de stea.

Doar una, numai una ești, Nădejde,
Glasul aurit legându-mă de Cer,
Tu-mi spui mereu, iubește dar și crede
Căci te-nsoțește în drum, Emanuel,
La brațul Lui ajungi acolo unde
Ți-a pregătit un loc, mai sunt secunde.

Dar de logodnă ești, Nădejde sfântă,
Piatră prețioasă bătută în inel
Și mă îndemni la pregătiri de Nuntă,
În fiecare clipă-mi amintești de Cel
Ce-mi este Mire și cu dor m-așteaptă
Ca pe-o fecioară sfântă, înțeleaptă.

Tu ești, Nădejde, din gura Lui Isus,
Fagurul dulce, tonus de viață,
Toate se-mplinesc așa precum a spus
Și-L voi privi aievea, față-n față,
Să-I sărut locurile unde-a fost străpuns,
Veşnic să Îl iubesc, nespus, nespus.

Amin!
Ana Haz, Arad.
15/02/2013.