Nădejdea învierii

NĂDEJDEA ÎNVIERII

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Nu aş vrea să staţi în ceaţă şi să plângeţi disperaţi,
Ca şi cei ce n-au nădejde şi sunt foarte întristaţi,
Cu privire la aceia ce s-au dus de pe pământ,
Prin această poartă strâmtă care-i denumit mormânt.

Pavel le arată scrise celor din Tesalonic,
Despre ziua învierii grecii nu ştiau nimic.
Deşi centru de cultură, deşi cărturari vestiţi,
Moartea cu a ei amprente i-a lăsat înmărmuriţi.

Ca şi vechile popoare de la Eufrat şi Nil,
Ei priveau evenimentul cu un caracter ostil.
Chiar şi cei de la Atena, clasa marilor himere,
Au privit uimiţi la Pavel când le-a spus de înviere.

Marele apostol scrie despre al vieţii râu,
Arătându-le lucrarea practic într-un bob de grâu,
Care îşi arată spicul plin de-o mare strălucire,
Însă care mai-nainte a trecut prin putrezire.

Tot la fel şi cei ce-aşteaptă pe ISUS HRISTOS să vină,
S-or trezi din putrezire plini de slavă şi lumină.
Ca şi boabele bogate de prin lanuri aurii
Gata pentru secerişul zilei care va veni.

Numai dacă eşti neghină, păcătos nemântuit,
După judecata mare vei fi aspru pedepsit.
Oameni fără de nădejdea mântuirii de apoi,
La a Lui ISUS venire vor fi despărţiţi de noi.

La subsol precum se crede, nu rămâne nici un ins,
Vor ieşi cu toţi din Hades, din al morţii necuprins.
După cum le-a fost destinul, după cum s-au pregătit,
DOMNUL i-a chemat să vină, dar puţini s-au pocăit.

Oameni cu a lor concepţii, cu miros de putregai,
Au dispreţuit Cuvântul şi dumnezeiescul rai.
Cei mai mulţi din călătorii gloriosului pământ,
Au tăgăduit puterea, existenţa Celui Sfânt.

De aceea deznădejdea îi apasă îi striveşte,
Groapa şi mormântul sumbru, moartea lor îi îngrozeşte.
De aceea şi durerea, plânsul îi apasă greu,
Fiindcă n-au avut credinţă în ISUS şi DUMNEZEU.

Însă marele apostol la Tesalonic le scrie:
"Fraţilor, nădejdea noastră e HRISTOS, nădejdea vie."
E HRISTOS Mântuitorul, veşnic Fiu de DUMNEZEU,
Care-a biruit şi moartea şi puterea celui rău.

DOMNUL care stă la dreapta DUMNEZEULUI măririi,
Şi ne-a spus că iarăşi vine cu puterea strălucirii.
Se va arăta pe bolta cerului strălucitor,
Şi cu glasul de arhanghel va striga pe-al Său popor.

Ca un bubuit de tunet, trâmbiţa Lui DUMNEZEU,
Va trezi din somnul veşnic neamul şi poporul Său.
Peste ţărmuri, peste maluri, trîmbiţa va răsuna,
Iar în clipa ceea sfinţii DOMNULUI vor învia.

DOMNUL i-a chemat să vină şi din vânturi şi din mări,
Ca să-şi reprimească chipul şi să zboare sus în zări.
Transformaţi în alte corpuri, veşnice, nemuritoare,
Vor zbura cu toţi spre DOMNUL ca şi fulgii de ninsoare.

Zi măreaţă, zi slăvită, învierea din morminte,
Iar cei ce-au rămas în viaţă s-or schimba în trupuri sfinte.
ALELUIA! ALELUIA! Ce măreaţă sărbătoare!
Când ne-om întîlni cu DOMNUL şi cu oastea Lui cea mare.

După cum au scris profeţii în albumul Cărţii Sfinte,
Despre ziua învierii s-a prezis cu mult-nainte.
Solomon vede răpirea în fermecătorul cânt,
Când a Lui ISUS Mireasă va zbura de pe pământ.

De o frumuseţe rară, ca şi zorii, ca şi crinii,
Porumbiţa cea aleasă a simbolizat creştinii.
Marele profet Isaia a văzut măreţul nor,
"Cine sunt? - întreabă Duhul-aceşti porumbei în zbor?"

"Este Porumbiţa albă din stejarii depărtaţi!"
David deasemeni cântă despre morţii înviaţi,
E a lui ISUS Mireasă ca cerboaica zorilor
Care s-a trezit de raza Soarelui strălucitor.

"Vino scumpa mea iubită, căci de mii de ani te-aştept!"
Focul geloziei sfinte mistuie divinul piept.
Fraţilor, ISUS ne cheamă cu poeme, cu psaltiri,
Arătându-ne secretul, ziua marii reveniri.

Ca să-şi întregească speţa, şi să ne dea chipul Său,
Căci făptura omenească e din neam de DUMNEZEU.
Nu suntem numai ţărână, noi avem şi suflet, fraţi,
Duhul este de la DOMNUL, căci am fost de El creaţi.

Iată care-i frumuseţea de a fi creştin şi sfânt,
Noi nădăjduim în viaţa de dincolo de mormânt.
Iar nădejdea nu ne-nşeală, căci HRISTOS a înviat,
Drept dovadă a-nvierii, cu DUH SFÂNT ne-a botezat.

Noi vorbim în limbi străine şi strigăm: "ISUS E VIU!"
DUHUL SFÂNT în ziua ceea ne ridică din sicriu.
Căci puterea aceasta mare pe HRISTOS L-a înviat,
Întrebarea ce se pune: Eşti tu oare botezat?

Vedeţi firul cel de aur ce frumos e împletit,
Din întâia Carte sfântă trece până la sfârşit.
DUMNEZEUL sfânt ne-arată cum va fi la cer răpirea,
În acelaşi timp şi taina cum se face pregătirea.

Cu regret, dar vor rămâne mulţi în focul cel de veci,
Căci au refuzat să meargă pe a sfinţilor poteci.
Pentru titlul care-l poartă, şi diploma de hârtie,
Mulţi au renunţat la DOMNUL şi slăvită veşnicie.

Alţii pentru patimi moarte, şi păcatul necurat,
De asemenea de DOMNUL şi de cer s-au lepădat.
În zadar e scris pe cruce "robul Domnului ISUS",
Dacă nu i-a fost în viaţă credincios, smerit, supus.

În zadar îi faci şi criptă, şi străjerul marmoreu,
Dacă cel închis în groapă n-a crezut în DUMNEZEU.
În zadar se fac mătănii şi pomeni şi mijlociri,
Dacă n-a crezut în DOMNUL va ajunge-n chinuiri.

Poţi să fii şi capelanul de la Notre Dame, sau schit,
Nu vei moşteni cu DOMNUL dacă nu te-ai pocăit.
Dragul meu, ce-asculţi acestea despre ziua de apoi,
Dacă vrei să scapi de flăcări, vino la ISUS cu noi.

Căci ISUS HRISTOS e Calea, Adevărul, Învierea,
Vino, roagă-te şi cere să primeşti şi tu puterea.
Să trăim cu toţi nădejdea care-n suflet ni s-a pus,
Aşteptând şi zi şi noapte revenirea Lui ISUS.

AMIN