text Poezii crestine

N-am inteles

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Samuel Ghiran
Am acceptat Isuse, totdeauna voia Ta,
Chiar dacă nu am înțeles de-atâtea ori de ce-i așa.
De multe ori am suferit
Dar Tu din toate negreșit
M-ai izbăvit.

N-am ințeles Isus, nicicând de ce-ai lăsat
Să fiu rănit, batjocorit, lovit, scuipat,
Dar eu ți-am deschis inima
Și am simțit în viața mea
Iubirea Ta.

N-am ințeles de ce atunci când te-am chemat
În loc sa îmi răspunzi, Tu ai întârziat.
N-am ințeles, dar mi-ai promis,
Că-mi pregătești un drum deschis
Spre paradis.

N-am ințeles de ce prin norii de necaz,
Tu ai lăsat să-mi curgă lacrimi pe obraz.
N-am ințeles, dar lacrima,
A readus în viața mea
Lumina Ta.

N-am ințeles de ce prin arșiță și vânt,
Pe calea Ta, tu mi-ai cerut mereu sa cânt.
N-am ințeles dar cântul meu,
În toate m-a-nălțat mereu
Spre Dumnezeu.

N-am ințeles Isus, nicicând iubirea Ta,
Cum pentru mine ai murit la Golgota.
N-am ințeles cum te-ai lăsat
Străpuns, batjocorit, scuipat,
Să fiu iertat.

N-am ințeles, dar acum pot să înteleg
De-aceea, doar pe Tine-n viață te aleg,
Și chiar de-o fi să sufăr iar,
Să pot răbda cu dor și jar
Prin al Tău har.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>