N-ai să guști ce-i prăbușirea

N-ai să guști ce-i prăbușirea,
De te-ncrezi în Dumnezeu,
De îl lași pe El la cârmă,
Valul când e-nalt și greu.

Nu vei fi răpus vre-o dată,
De-i Stăpân în viața ta,
Numai Domnul și nu omul,
Omul n-are ce îți da.

N-ai să rătăcești o clipă,
Dacă vei privi în sus,
Cerul poate să-ți arate,
Acea urm-a lui Isus.

El și-n noapte-ți luminează,
Calea sa nu rătăcești,
Însă ca s-o vezi... spre ceruri,
Și în noapte să privești.

N-ai să flămânzești vre-o dată,
De alegi al Său cuvânt,
Să îți fie ție hrană,
Cât alergi pe-acest pământ.

E izvor mereu de viață,
Poate a te adăpa,
Și-n pustiu când e zăduful,
Totdeauna-n fața ta.

N-ai să bâjbâi când se-arată,
Ceața iar în drumul tău,
Dacă mergi doar prin credință,
Și nădăjduind mereu.

Și la orișice răscruce,
Teamă tu nu vei avea,
De îl lași numai pe Domnul,
Ca să meargă-n fața ta.

N-ai să ai tu nici-o pată,
Pe-a ta haină niciodat,
Dacă fugi de lumea largă,
Și de-al ei murdar păcat.

Dacă ceri un strop de sânge,
Să te spele... tu vei fi,
Gata chiar de înălțare,
Domnul când va reveni.

Ai să fii mereu în voia,
Celui Preaînalt și sfânt,
De îl vei avea în toate,
Tu în inimă și-n gând.

De-ți va fi a ta iubire,
Ca acea dintâi mereu,
Pentru cer și veșnicie,
Pentru Unul... Dumnezeu.

N-ai să vezi vre-o dat pieirea,
Dacă tu doar vei iubi,
Dragostea este-o poruncă,
Tu prin ea vei birui.

N-ai să simți nici clătinarea,
Dacă te vei sprijini,
De Isus... căci este stânca,
Ce mereu te va-ntări.