N-ai părăsit a mea ființă

N-ai părăsit a mea ființă,
Mereu în viață m-ai condus,
Te-am întâlnit în stropi de rouă,
Te-am întâlnit și în apus.

Te-am întâlnit în suferință,
Dar și-n durere te-am găsit,
Ai șters suspinele amare,
Când oboseam m-ai sprijinit.

Nu m-ai lăsat orfan pe lume,
Al meu Parinte-ai devenit,
M-ai îmbrăcat în nemurire,
Cu-a Ta privire m-ai păzit.

Și inima-mi ades flămândă,
Tu ai hrănit-o din cuvânt,
Mi-ai dat mereu doar vindecare,
Prin glasul Tau duios și blând.

Nu m-ai lăsat în vale singur,
Tu lângă mine-ai coborât,
Ca să nu fiu de-a ei mânie,
Dar și de teamă doborât.

M-ai ridicat pe-a Tale brațe,
Mai sus de stele și de nori,
Să-ți simt iubire-adevărată,
Ce-i ca parfumul cel de flori.

Nu m-ai lăsat în suferință,
Ca să suspin în plâns adânc,
Pe buze o cântare nouă,
Mi-ai pus ca Ție eu să-ți cânt.

Ce minunat este cu Tine,
E gust de miere viața mea,
Nu este greu... e numai soare,
El este strălucirea Ta.
Amin