N-a fost să fie!

N-a fost totuși să fie s-ajungem la soroc
Am fost o turmă blândă lipsită de noroc.
Ne-a fost ursita tristă, haină și deșartă
Nicicând n-am fost stăpâni pe glie și pe soartă.

Am tot visat o zi cu zori de bucurie
Dar pentru neamul nostru poate n-a fost să fie.
Pe trupul țării frânt în voia fărdelegii
S-au tot bătut de veacuri imperii ca berbecii.

Mereu chemați la oaste cu suliți sub grumaz
Noi n-am avut vreodată nici pace nici răgaz
Că ne dărâmă vatra și Domnului lăcaşul,
Că vânturi ne asmute în clopote vrăjmaşul

Că se tot sapă gropi la rădăcina viţei
Şi umblă câinii slobozi pe plaiul Mioriţei,
Că râurile țării spre Dunăre și Mare
Sunt pline pân’ la maluri cu lacrime amare.

C-am fost jertfiți ca mieii și când nu ne-am supus
Am tot plătit cu sânge și-n est și în apus.
Că am schimbat stăpânii și l-am vândut pe frate
Că n-am știut vreodată ce-i sfânta libertate.